Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 39 / 07.04.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobare rapoarte de evaluare pentru suprafețe de pășune din zona Baltă și zona Nord și suprafețe de islaz pentru producerea de furaje din zona Castel, ce aparțin domeniului privat al comunei Roseți, precum și aprobarea de măsuri organizatorice specifice, în vederea atribuirii directe a unor suprafețe de pășune, respectiv a încheierii prin licitație publică a unor suprafețe de islaz pentru producerea de furaje, crescătorilor de animale din comuna Roseți

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Călărași

Consiliul Local al comunei Roseți

Comuna Roseți

Proiect de hotărâre

Nr. 39 din 07.04.2026

privind aprobare rapoarte de evaluare pentru suprafețe de pășune din zona Baltă și zona Nord și suprafețe de islaz pentru producerea de furaje din zona Castel, ce aparțin domeniului privat al comunei Roseți, precum și aprobarea de măsuri organizatorice specifice, în vederea atribuirii directe a unor suprafețe de pășune, respectiv a încheierii prin licitație publică a unor suprafețe de islaz pentru producerea de furaje, crescătorilor de animale din comuna Roseți

Având în vedere:

-Prevederile art. 332-347, art.  354-355, art. 362 alin.(1), (3)  din Ordonanța   de Urgență nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

-Prevederile art. 555-563 din Legea nr. 287/2009, privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Analizând:

-Raportul de evaluare/studiu de chirie întocmit de evaluator autorizat ANEVAR-Staicu Gheorghe-Petrișor  privind islazul/pășunea ce aparține domeniului privat al comunei Roseți

 -Prevederile Ordinului Prefectului județului Călărași nr.789/22.11.2006, cu privire la reconstituirea islazului comunei Roseți, teren domeniu privat al comunei   în suprafață de 695,75 ha și administrat de către Consiliul local al comunei Roseți ;

-Cărțile funciare nr. 2884, nr. 5472, nr. 6087, nr. 5490, nr. 6085, nr. 6125, aferente suprafețelor din islazul/pășunea comunei Roseți, aparținând domeniului privat al acesteia,

-Prevederile anexei nr. 3 la H.C.L. Roseți nr. 24/29.03.2017 privind aprobarea regulamentului de exploatare a islazului comunei Roseți,

-Prevederile H.C.L. nr. 5/30.01.2019 privind aprobarea amenajamentului pastoral al pășunii/pajiștii ce  aparține domeniului privat al comunei Roseți, județul Călărași,

-Prevederile H.C.L. Roseți nr. 6/30.01.2020 privind aprobarea regulamentului de închiriere a bunurilor aparținând domeniului public/privat al comunei Roseți, județul Călărași, 

-Cererile crescătorilor de animale de pe raza comunei Roseți prin care solicită închirierea de suprafețe din pășunea/islazul comunei Roseți, 

-Referatul de aprobare  înregistrat cu nr. 3196 din 07.04.2026  întocmit de primarul comunei Roseți, 

-Raportul de specialitate comun înregistrat cu nr. 3195 din 07.04.2026 cu privire la necesitatea întocmirii raportului de evaluare privind suprafețe de islaz  din zona Castel, în vederea închirierii prin licitație pentru producere de furaje și/sau după caz pașunat animale precum și suprafața de pășune zona Baltă, Nord în vederea atribuirii directe crescătorilor de animale în vederea pășunarului, 

-Prevederile H.C.L Roseți  nr.22 din 26.03.2026 privind alegerea președintelui de ședință,

-Avizul comisiei de specialitate  nr.2   din cadrul Consiliului Local înregistrat  cu nr. 4053 din 08.05.2026,

În conformitate cu prevederile H.C.L Roseți  nr. 24 din 26.03.2026 privind aprobarea măsurilor organizatorice specifice în anul 2026 privind suprafețe de pășune/islaz ce aparțin domeniului privat al comunei Roseți,

În temeiul prevederilor art.129 alin.(2) lit.c) corelat cu alin.(6) lit.b), art. 139 alin.(3) lit. g), art. 196 alin.(1) lit.a)  din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea 

HOTĂRÂRE

 Art.1. Se aprobă raportul de evaluare întocmit de evaluator autorizat ANEVAR-Staicu Gheorghe-Petrișor ,  privind suprafețe de islaz/pășune ce aparțin domeniului privat al comunei Roseți, județul Călărași, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Art.2.  a) Se aprobă prețul de 592 lei/an/ha pentru închirierea unui hectar de pășune zona Baltă și Zona Nord pentru pășunatului animalelor, preț care anual, se va indexa cu rata inflației.

b) Prețul de 592 lei/ha/an se va utiliza și în situația de prelungire a duratei de valabilitate a contractelor existente încheiate cu crescătorii de animale în zona Castel a căror durată de valabilitate expiră în cursul anului 2026, funcție de solicitarea crescătorului de animale și de respectarea încărcăturii de animale/ha, precum și în situația de solicitare a majorării suprafeței deținute în actualele contracte, cu  respectarea încărcăturii de animale/ha.

c) Se aprobă prețul minim de pornire al licitației de 641 lei/an/ha pentru închirierea unui hectar de islaz zona Castel în vederea producerii de furaje și/sau după caz pășunat animale pe o durată de 7 ani, preț care anual, se va indexa cu rata inflației.

-(*Pentru producerea furajelor se vor folosi doar plante erbacee pentru animale sau care sunt incluse în amestecuri specifice pentru însămânțări și supraînsămânțări din familiile de graminee și de leguminoase utilizate ca furaje în hrana animalelor erbivore, exclusiv porumb  și/sau grâu.)

d) Prețul de 641 lei/ha/an se va utiliza și în situația de prelungire a duratei de valabilitate  contractelor existente încheiate cu crescătorii de animale în zona Castel a căror durată de valabilitate expiră în cursul anului 2026, funcție de solicitarea crescătorului de animale și de respectarea încărcăturii de animale/ha. precum și în situația de solicitare a majorării suprafeței deținute în actualele contracte, cu  respectarea încărcăturii de animale/ha.

Art.3. Se aprobă documentația de atribuire prin licitație publică a suprafeței de islaz  zona Castel ce aparține domeniului privat al comunei Roseți, conform anexei nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art.4. În situatia în care comuna Roseți, implementează un proiect cu impact economico-social favorabil dezvoltării localității (cauze de utilitate publică), pentru care vor fi necesare punerea la dispoziție a unor suprafețe de teren din islazul comunei Roseti-zona Castel, contractele încheiate cu crescătorii de animale ce fac obiectul anumitor suprafețe implicate în proiect, se vor rezilia cu înștiințarea prealabilă a chiriașului/locatorului în termen de 15 zile, timp în care acesta urmează să pună la dispoziția proprietarului de teren, suprafața de teren închiriată, urmând a se aproba de către Consiliul Local la acel moment, măsurile privitoare la eventuala plată anticipată a chiriei de către locatar și alocarea altor suprafețe existente de islaz, funcție de disponibilul la acea dată, însă nu obligatoriu, precum și alte măsuri necesare.  

Art.5. Se împuternicește primarul comunei Roseți să semneze contractele de închiriere privind suprafețețe de pășune/islaz și după caz acte adiționale aferente.

Art.6. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către primarul comunei Roseți prin intermediul aparatului de specialitate.

 -Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Roseți, Instituției Prefectului-judeţul Călărași şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local, secțiunea hotărâri ale autoeității deliberative și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ROSEȚI

George CHIRIȚĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ROSEȚI

Lavinia TĂNASE

Documente de prezentare și motivare

  • Referat de aprobare
    Referat de aprobare
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )

Rezultate voturi