Având în vedere:
- prevederile art.3, art. 181 , art.29, art. 67 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 46 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,
-prevederile Hotărârii Consiliului Local Roseți nr.36/30.06.2016 privind aprobarea înființării Asociației Clubul Sportiv Roseți, unde comuna Roseți are calitatea de asociat–membru fondator;
-prevederile art. 129 alin.(2( lit.d) corelat cu alin. (7 ) lit.a),c),e),f) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
Analizând:
-prevederile Hotărârii Adunării Generale a Asociației Club Sportiv Roseți nr.12.09.01.2023 privind aprobarea proiectului de buget pe anul 2023;
-solicitarea nr. 349 din 13.01.2023 a A.C.S Roseți de încheiere a unui contract de finanțare în anul 2023 pentru finanțarea activității în anul 2023,
-referatul de aprobare nr. 251/11.01.2023 cu privire la proiectul de hotărâre inițiat,
-raportul de specialitate înregistrat cu nr. 252/11.01.2023,
-prevederile H.C.L. Roseți nr.6/31.01.2023 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al comunei Roseți, județul Călărași pe anul 2023;
-avizele comisiilor de specialitate nr. 2, nr. 3 din cadrul Consiliului Local Roseți, înregistrate cu nr. 718/27.01.2023, nr.719/27.01.2023,
În temeiul prevederilor art. 196 alin.(1) lit.a) coroborat cu prevederile art. 139 alin.3) lit.a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă finanţarea de către Consiliul Roseți a Asociației Clubul Sportiv Roseți în anul 2023 cu suma de 150.000 lei, conform contractului de finanțare ce constituie anexă la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.
Art.2. Se împuternicește Primarul comunei Roseți să semneze contractul de finanțare încheiat cu Asociația Clubul Sportiv Roseți.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însarcinează primarul comunei Roseți și inspector cheltuieli din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Roseți.
- Prezenta hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Roseți, instituției prefectului-judeţul Călărași şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaroseti.ro-eticheta monitorul oficial local și prin afișaj la sediul Primăriei comunei Roseți.