ANEXĂ la hotărârea nr. 48 din 26.06.2024

Anexa nr.1 la HCL ROŞIA NR. 48/2024

ACORD DE COOPERARE 

privind organizarea și exercitarea activității de urbanism, cadastru Şi topografie

 

Ținând seama de faptul că obținerea eficienței și eficacității serviciilor publice reprezintă o condiție esențială a managementului fiecărei entități publice,în cazul prezentului acord de Cooperare, entitate publică fiind comuna, în calitatea acesteia de persoană juridică de drept public și, respectiv, de instituție publică locală, apreciind oportunitatea unei cooperări între comune pentru asigurarea serviciilor de urbanism , respectând în același timp independenta și funcțiile specifice fiecăreia dintre acestea, urmărind facilitarea asigurării serviciilor de urbanism pentru comunele semnatare a prezentului acord de cooperare, prin relații profesionale bazate pe criterii de legalitate, economicitate, eficacitate, eficiență și colaborare pentru realizarea obiectivelor specifice acestei activități, 

având în vedere prevederile:

  1. Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr. 199/1997;

  2. Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul , cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu modificările și completările ulterioare;
  4. an. 11 alin. (4) și pe cele ale art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. e) și alin. (7) lit. a) și c) din   Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Hotărârea nr. 1425 din 11.10.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006;
  6. art. 13 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006
  7. art. 24 alin. (11) — (1 3) și art. 35 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, modificată cu OUG 63/2010 ;
  8. Legea nr. 287/2009 privind Noul Codul Civil, republicată;
  9. Constituția României;
  10. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii;
  11. Codului de procedură civilă;
  12. Hotărârii Guvemului nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, cu modificările și completările ulterioare;
  13. Statutului Asociației Comunelor din România, precum și de cele ale Statutului Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România;

 

 

 

 

 

  1. Hotărârile Consiliilor Locale privind aderarea comunelor la Asociația Comunelor din România, enumerate în continuare pe fiecare comună în parte.

potrivit prezentului acord de cooperare părțile semnatare, respectiv Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România și comunele semnatare prin reprezentanții legali ai         potrivit prezentului acord de cooperare părțile semnatare, respectiv Filiala Județeană

Sibiu a Asociației Comunelor din România și comunele semnatare prin reprezentanții legali ai acestora, se obligă la o colaborare pe durată nedeterminată, care să asigure o mai mare sustenabilitate și coerentă în realizarea serviciilor de urbanism , pe baza unui set de reguli convenite prin deplină înțelegere, după cum urmează:

CAPITOLUL I

PĂRȚILE

Art. 1. - Părțile prezentului acord de cooperare, denumit în continuare acord, sunt:

A. Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România, denumită în continuare Filiala, în calitate de entitate organizatoare a activitatii de urbanism, cadastru si topografie pentru comunele prevăzute la lit. B, cu sediul în comuna Sadu, str. Inocențiu Micu Klein, nr. 36, județul Sibiu, titulară a codului de înregistrare fiscală 31214721, reprezentată prin domnul

IVAN VALENTIN DUMITRU IOAN care îndeplinește funcția de președinte al Filialei,

și

  1. comunele care cooperează în vederea finanțării și realizării în comun a acțiunilor specifice serviciilor de urbanism, respectiv:

B.I Entitatea publică locală PRIMĂRIA COMUNEI RĂȘINARI, cu sediul în comuna Rășinari, str. Octavian Goga, nr. 1520, județul Sibiu, titulară a codului de înregistrare fiscală 4406134, reprezentată prin domnul BOGDAN BUCUR, având funcția de primar, împuternicit prin Hotărârea nr. 111/2016 emisă de Consiliul local al comunei Rășinari, în calitate de participantă la acordul de cooperare,

CAPITOLUL II

OBIECTUL ACORDULUI DE COOPERARE

Art. 2. - Obiectul prezentului acord de cooperare, denumit în continuare acord, îl constituie cooperarea dintre Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România și comunele semnatare prin reprezentanții legali ai acestora, în vederea organizării și exercitarll activității de urbanism, cadastru si topografie în conformitate cu prevederile legale.

Art. 3. - Prezentul acord stabilește:

  1. drepturile și obligațiile părților în organizarea și exercitarea activității de urbanism, cadastru si topografie
  2. atribuțiile departamentului de cooperare în servicii administrative, compartimentul urbanism și alte servicii ;

 

 

  1. obligațiile financiare ale comunelor semnatare;
  2. obligativitatea confidențialității datelor și a informațiilor În posesia cărora intră, oricare jintre persoanele implicate în acest proces.

Art. 4. Părțile semnatare stabilesc principiile care stau la baza aplicării acordului și se )bligă să acționeze consecvent pentru realizarea lor, sub forma:

  1. menținerii autonomiei juridice, decizionale și financiare a comunelor semnatare ,
  2. îmbinării în mod echitabil a nevoilor de urbanism cu resursele disponibile ,
  3. irevocabilității pe cale unilaterală a prezentului acord;
  4. respectării reciproce a acordului;
  5. respectării cadrului legal, metodologic și procedural, specific serviciilor de urbanism

CAPITOLUL III

DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR ÎN ORGANIZAREA Șl EXERCITAREA ACTIVITĂȚII DE URBANISM

Art. 5. (1) Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România, în calitate de entitate organizatoare și de angajatorș își asumă următoarele obligații:

  1. să constituie un compartiment de urbanism, cadastru si topografie având în vedere economicitatea, eficacitatea și eficiența acestei activități;
  2. să efectueze toate cheltuielile prevăzute la art. 12 și să depună declarațiile aferente drepturilor de personal, precum și pe cele specifice angajatorului, potrivit legii;
  3. să asigure procesul de selectare și angajare a personalului din compartimentul de urbanism, cadastru si topografie
  4. să convoace anual sau ori de câte ori consideră necesar reprezentanții legali ai comunelor semnatare;

(2) Comunele semnatare au următoarele drepturi:

  1. să beneficieze de serviciile personalului din compartimentul de urbanism, cadastru si topografie
  2. să revoce unilateral prezentul acord, în condițiile prezentului acord.

(3) Comunele semnatare au următoarele obligații:

  1. să estimeze costurile necesare realizării competențelor privind organizarea și funcționarea compartimentului de urbanism, cadastru si topografie, să prevadă aceste angajamente în bugetul local și să aloce cota-parte de cheltuieli stabilită;
  2. să stabilească de comun acord suma necesară cooperării/lună, printr-un act adițional;
  3. să participe la convocările prevăzute la art. 5 lit.d);

 

 

 

 

 

CAPITOLUL IV

ATRIBUȚIILE COMPARTIMENTULUI DE URBANISM, CADASTRU SI TOPOGRAFIE

Art. 6. Compartimentul de urbanism, constituit potrivit art. 5 lit. a asigură realizarea serviciilor de urbanism la nivelul comunelor semnatare, cu respectarea legislației în domeniu.

 Art. 7. - În exercitarea activităților sale, compartimentul urbanism, cadastru si topografie trebuie să respecte atribuțiile conform fișei postului.

Art. 8. - Planificarea și efectuarea serviciilor de urbanism, cadastru si topografie se realizează în mod echitabil pentru toate comunele semnatare ale prezentului acord, în funcție de solicitări și de resursele disponibile.

 

CAPITOLUL V

DREPTURILE Șl OBLIGAȚIILE FINANCIARE ALE PĂRȚILOR

Art. 9. - În vederea realizării În comun a activității de urbanism, cadastru si topografie, părțile susțin financiar Înființarea, organizarea și funcționarea compartimentului de urbanismt cadastru si topografie din cadrul departamentului cooperare în servicii administrative;

Art. II. - (I) Asigurarea evidențelor privind activitățile desfășurate, precum și costurile aferente acestora, sunt În responsabilitatea Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România, în calitate de entitate organizatoare,

(2) Recuperarea costurilor prevăzute Ia alin, (1) $9 realizează prin plata cotei-părți ce revine fiecărei comune semnatare a prezentului acord, potrivit prevederilor art. 11.

Art. 12. - (1) Cheltuielile care se decontează între Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România și comunele semnatare ale prezentului acord sunt următoarele:

  1. bunuri și servicii;
  2. cheltuieli de personal;
  3. cheltuieli cu protecția muncii
  4. obligațiile de plată, către bugetul de stat și către celelalte bugete/fonduri, rezultate în urma acordării drepturilor de personal;
  5. alte cheltuieli, neprevăzute la lit. a) - d), stabilite prin înțelegerea dintre părți și/sau rezultate ca urmare a exercitării atribuțiilor de pază si protecție

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) sunt obligații de plată ale comunelor semnatare către Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România.

Art.13. - (1) Cheltuielile prevăzute la art. 11 necesare înființării, organizării și funcționării compartimentului urbanism, cadastru si topografie se decontează în baza unor cote-părți stabilite de comun acord de către părțile semnatare ale prezentului acord, în urma determinării unui cost mediu lunar.

(2) Nivelul cotei-părti:

 

 

 

O a) b) se se stabilește rotunjește pentru la 100 o de lună lei și în nu favoarea poate fi Filialei fracționat; Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România.

Art. 14. - (1) Comunele semnatare, pe întreaga durată de existență a prezentului acord, achită cota-parte, după cum urmează:

  1. lunar, Pănă la data de 30 a lunii pentru luna următoare;
  2. ca excepție de la prevederile lit. a), pentru perioada cuprinsă între data semnării prezentului acord și sfârșitul trimestrului respectiv, în termen de trei zile lucrătoare de la data semnării.
  3. Obligațiile de plată se achită de comunele semnatare, potrivit prevederilor alin. (1), fără a mai fi necesară emiterea vreunui document de către Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România.
  4. Pentru neplata la termen a obligațiilor ce le revin, potrivit alin. (1), comunele semnatare datorează majorări de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
  5. Nivelul majorării de întârziere este cel prevăzut pentru obligațiile fiscale cuvenite O bugetelor locale.

Art. 15. - În cazul în care comuna semnatară nu achită cota-parte la termenele prevăzute la art. 14, Filiala Județeană Sibiu a Asociației Comunelor din România înaintează o notificare către comuna respectivă, aceasta constituind titlu executoriu, fără îndeplinirea nici unei alte proceduri.

CAPITOLUL VI

CLAUZE DE CONFIDENȚIALITATE Șl INCOMPATIBILITATE

Art.16.- Divulgarea unor date, informații sau documente de natură să aducă prejudicii comunelor semnatare ale prezentului acord se sancționează potrivit legislației în vigoare,

CAPITOLUL VII

FORȚA MAJORĂ Șl LITIGIILE

Art. 17, - (I) Niciuna dintre părțile prezentului acord nu răspunde de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, dacă acestea sunt urmare a unui caz de forță majoră.

 (2) Forța majoră constituie un obstacol de neînfrânt -și inevitabil și provoacă imposibilitatea absolută de executare, fiind neprevizibilă; sunt considerate ca forță majoră, în sensul prezentului acord, împrejurări ca: război, revoluție, cutremur, marile inundații.

Art. 18. - Nu se consideră caz de forță majoră acel eveniment care îndeplinește cumulativ condițiile:

  1. nu este adus la cunoștința părților semnatare ale prezentului acord, în cel mult trei zile lucrătoare de la producere;

 

 

 

 

 

 

  1. există indicii că nu sunt luate toate măsurile posibile în vederea reducerii consecințelor acestuia.

Art. 19. - Orice neînțelegere care decurge din interpretarea sau executarea prezentului acord este soluționată de părțile semnatare pe cale amiabilă.

Art. 20. - În cazul în care soluționarea neînțelegerii pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul dintre părțile semnatare ale prezentului acord se soluționează de către instanțele de judecată competente, potrivit legii.

CAPITOLUL VIII

DURATA Șl DESFIINȚAREA ACORDULUI DE COOPERARE

Art. 21. - Prezentul acord se încheie pe o durată nedeterminată și intră în vigoare de la

Odata semnării lui de către reprezentanții legali ai părților semnatare,respectiv Filiala Județeană Alba a Asociației Comunelor din România și comunele semnatare a prezentului acord

Art. 22. - Modificarea sau desființarea prezentului acord, în cursul executării lui, se poate face numai pentru motive obiective, întemeiate și neimputabile părților, prin acordul de voință al acestora.

Art. 23. - Prezentul acord poate fi modificat prin acte adiționale aprobate de reprezentanții legali ai părților acordului.

Art. 24. - (1) Calitatea unei comune de parte în prezentul acord poate inceta, in baza hotărârii consiliului local adoptată în acest sens, hotarare ce trebuie comunicata Filialei Județene Sibiu a Asociației Comunelor din România, in termen de 5 zile de la adoptare.

  1. Pe parcursul perioadei prevăzute la alin. (1) comuna respectivă poate reveni asupra opțiunii de Încetare a calității de parte În prezentul acord, caz în care aceasta trebuie să comunice hotărârea consiliului local prin care abrogă hotărârea prevăzută la alin. (1).
  2. Calitatea unei comune de parte în prezentul acord inceteaza, in cazul neachitarii cotei-parti prevazuta la art. 14 alin.(l) de catre comuna semnatara, după expirarea a 10 zile de la data la care aceasta trebuia sa achite cota-parte către Filiala Județeana Sibiu a Asociației O Comunelor din România.

CAPITOLUL IX

DISPOZIȚII FINALE

Art. 25. - (1) Anual, părțile prezentului acord se reunesc pentru:

  1. efectuarea analizei rezultatelor executării acordului;
  2. stabilirea de măsuri privind eficientizarea activității urbanism, cadastru si topografie
  3. stabilirea cotei-părți lunare datorate de comunele semnatare,
  4. Măsurile prevăzute la alin, (1) lit. b) - c) se adoptă cel mai târziu în luna noiembrie a anului curent pentru anul următor.
  5. În cazul în care măsura prevăzuta la alin. (1) lit. c) nu este luata până la expirarea termenului prevăzut la alin, (2), pentru anul următor:

 

 

 

a) cota-parte datorată de comunele semnatare este cu mai mare decât cea pentru anul curent,

  1. Dezbaterile din reuniunile prevăzute la alin, (1) se cuprind într-un proces-verbal și se semnează de către reprezentanții legali prezenți ai părților semnatare ale prezentului acord.
  2. Măsurile prevăzute la alin, (1) lit, b) d) se adoptă cu votul majorității reprezentanților legali ai comunelor semnatare ale prezentului acord și devin obligatorii pentru toate părțile,

•inclusiv pentru comunele care nu au fost reprezentate sau ai căror reprezentanți legali au votat  împotriva măsurilor respective.

Art. 26. - Prezentul acord, prin act adițional:

  1. poate fi modificat numai cu acordul scris al ambelor părți semnatare ale acordului;
  2. se modifică oricând pe durata existenței sale, ca urmare a evenimentelor legislative intervenite asupra actelor normative care au stat la baza adoptării lui.

Prezentul acord de cooperare a fost încheiat în 2 exemplare, toate identic egale din punct de vedere juridic, câte un exemplar pentru fiecare parte semnatară, astăzi data de

 

NOTĂ:

Prezentul model-cadru se adaptează în mod corespunzător, potrivit evenimentelor legislative, precum și situațiilor specifice fiecărei comune.

 

 

 

SEMNĂTURILE REPREZENTANȚILOR PĂRȚILOR:

 

 

 

 PRESEDINTE DE  ŞEDINŢĂ                                                CONTRASEMNEAZA 

CONSILIER LOCAL                                                     SECRETAR GENERAL

CLOŢAN TOMA RAREŞ                                                         MUNTEAN ADELA MARIA