Consiliul Local al comunei Roşia, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 26.09.2024;
Având în vedere:
Referatul de aprobare nr.71/24.09.2024 inițiatorului proiectului de hotărâre şi raportul de specialitate nr.71/24.09.2024 al compartimentului Achizitii publice din cadrul primariei comunei Roşia, judeţul Sibiu.
Ţinând cont de avizul favorabil al comisiei de specialitate din cadrul consiliului local Roşia, judeţul Sibiu, Comisia pentru administratie publica locala, invatamȃnt, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive , activitati de comert, apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Ținând cont de:
-adresa nr.219.845/06.12.2023 prin care MDLPA ne comunica faptul că obiectivul de investitii a fost inclus în cadrul Programului Național de Investiţii ''Anghel Saligny''
- Solicitările de clarificări transmise de MDLPA în etapa de precontractare;
- adresa cu numărul 16806 din 23.09.2024 primită de la Delgaz Grid SA ;
-prevederile O.U.G. Nr. 95/03.09.2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;
-Ordinul nr 278/167/2022 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021;
-Ordinul pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investitii prevazute la art. 4, alin (1) , lit e) din OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;
-Ordonanța de Urgență nr.40/2022 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului național de investiții „Anghel Saligny” și pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny
-In conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare,
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
-prevederile art.129 alin. (2) lit. b) si alin. (4) lit.a) si lit. b), din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.-Se aprobă Acordul de principiu în legătură cu posibilitatea de a participa la cofinanțarea obiectivelor sistemului de distribuție în vederea implementării proiectului cu denumirea „Înfiintare reţea de distributie gaze naturale în localitatea Nou, comuna Roşia, judeţul Sibiu” cu DEVIZ GENERAL, conform anexei nr.1 care este parte integranta la prezenta hotarare, în valoare de 11.783.536,07 lei cu TVA, din care:
- Bugetul de stat: 8.596.738,72 lei cu TVA
- Bugetul local: 1.826.843,64 lei cu TVA
-Concesionar: 1.359.953,71 lei .
-Comuna Roşia va suporta din bugetul local suma de 1.826.843,64 lei cu TVA , la care se adauga finanțări de la bugetul de stat în suma de 8.596.738,72 lei cu TVA, de care a rezultat că nu este economic justificată pentru concesionar, în vederea finanţării investiţiei necesare realizării obiectivului „Înfiintare reţea de distributie gaze naturale în localitatea Nou, comuna Roşia, judeţul Sibiu” constând în lucrări de proiectare şi execuție a obiectivelor/conductelor ce urmează a fi realizate în localitățile menționate, precum şi sumele aferente racordurilor şi eventualele sume suplimentare care ar putea apărea după încheierea contractului dintre Comuna Roşia și concesionarul Delgaz Grid S.A., ori după contractarea lucrărilor de proiectare/execuție, respectiv pe parcursul derulării lucrărilor și care nu au fost incluse în valoarea mai sus menţionată sau sume care ar putea să apară ca urmare a modificării condițiilor din piață (cum ar fi: costuri manoperă, materiale etc.), precum şi cele rezultate din cerinţe punctuale provenite din partea terţilor - (cum ar fi, dar fără a ne limita la cerințe primite de la autorităţi/ instituţii publice, alţi deţinători de utilităţi) ori sume suplimentare decurgând din eventualele contractele încheiate urmare a cerințelor impuse de legislația în vigoare etc. În vederea devansării lucrărilor, Comuna Roşia, județul Sibiu va suporta inițial și cota parte a concesionarului care a rezultat ca fiind rentabilă pentru acesta, aceste sume urmând a fi rambursate de către concesionar, conform prevederilor legale în vigoare;
-Perioada de finanțare a lucrărilor se va derula pe parcursul anilor 2024-2027,
-In cazul în care lucrările vor fi terminate anticipat, finațarea se va face integral la terminarea lucrărilor.
- Comuna Roşia predă, cu titlu gratuit, în exploatare și întreținere către Delgaz Grid S.A., cota sa din conducta, echipamentele şi instalaţiile rezultate în urma derulării investiţiei, din momentul punerii în funcţiune a acestora și nu va emite pretenții ulterioare de recuperare a investiției de la Delgaz Grid S.A., asigurând totodată dreptul de uz, de servitute şi accesul concesionarului în mod gratuit pe toată durata existenţei şi funcţionării obiectivelor/ conductelor de distribuţie;
- Recunoscând obligaţia stabilită de Lege în sarcina Delgaz Grid S.A. de a dezvolta sistemul de distribuţie, de a asigura racordarea solicitanţilor la sistemul de distribuţie, Comuna Roşia îşi exprimă acordul irevocabil, fără alte pretenţii patrimoniale sau nepatrimoniale ulterioare, cu privire la folosirea obiectivelor/conductelor care fac obiectul prezentului contract pentru extinderea sistemului de distribuţie şi racordarea terţilor;
- Comuna Roşia va pune la dispoziţia concesionarului Delgaz Grid S.A., cu titlu gratuit, terenurile din proprietatea unităţii administrativ-teritoriale necesare pentru realizarea obiectivelor aferente sistemelor de distribuţie a gazelor naturale pe toată durata concesiunii, precum şi a terenurilor necesare organizării de şantier pe durata realizării investiţiei;
- Comuna Roşia are obligația de a face demersurile necesare pentru a obţine dreptul de uz şi servitute legală, cu titlu gratuit, pentru amplasarea, pe terenuri proprietate a terţilor, a obiectivelor de investiții; dreptul de uz şi servitute se va exercita efectiv de către Delgaz Grid S.A. pe toată durata amplasării, exploatării, modernizării, înlocuirii, retehnologizării/reabilitării, întreţinerii obiectivelor/ conductelor;
- Comuna Roşia va contracta, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare în domeniul achizițiilor, lucrările de proiectare și execuție a obiectivelor pentru dezvoltarea noului sistem de distribuție si se va asigura că aceste lucrări se vor realiza de către firme autorizate de ANRE, pentru astfel de lucrări, cu respectarea cerințelor tehnice din caietele de sarcini de proiectare și execuție care vor fi puse la dispoziție de către Delgaz Grid S.A., precum şi cerinţele legale în vigoare (incluzând aici şi cerinţele privind sănătatea şi securitatea în muncă, situaţii de urgenţă, protecţia mediului etc);
- Comuna Roşia se va asigura că proiectul respectă cerinţele avizului tehnic emis de către Delgaz Grid și cuprinde planşe cu ridicări topografice, care vor fi georeferențiale conform sistemului de proiecţie STEREO 70 şi care vor fi însoţite de lista de coordonate. Măsurătorile topografice vor fi vizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Județean;
- Comuna Roşia își asumă obligația de a obţine autorizaţia de construire şi, ulterior, de a preda amplasamentul în prezenţa delegatului Delgaz Grid S.A. , predarea-primirea amplasamentului va fi consemnată într-un proces verbal;
- Comuna Roşia are obligația de a se asigura că toate materialele utilizate respectă cerinţele de calitate prevăzute de lege și în specificațiile tehnice ale concesionarului, iar execuția lucrărilor se va face sub supravegherea reprezentanţilor Delgaz Grid S.A.
- Comuna Roşia se va asigura că firmele autorizate ANRE, selectate în vederea proiectării şi executării obiectivelor de investiții, îşi respectă obligaţiile legale constând în punerea la dispoziţia Delgaz Grid S.A. a tuturor documentelor prevăzute de lege pentru întocmirea/completarea cărţii tehnice a construcției, conform prevederilor legale şi cerinţelor Delgaz Grid S.A.;
Art. 2.- Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Roşia.
Art.3.-Cu ducerea la îndeplinirea prezentei se încredințează primarul Comunei Roşia.
Art.4.-Prezenta se comunică cu:
-dosarul de ședință;
-dosarul cu hotărâri;
-primarului Comunei Roşia;
-Ministerul Dezvoltării,Lucrărilor Publice și Administrației;
-Instuțuția Prefectului-Judetul Sibiu.