ANEXĂ la hotărârea nr. 58 din 09.10.2025

 

Anexă nr. 1 la PHCL nr. 58/2025

 

 

 

Metodologia acordarii gratuitatii la transportul urban cu mijloace

de transport în comun  beneficiarilor prevăzuți de art. 23 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare

 

 

 

Art. 1. Beneficiază de gratuitate în limita a 10 călătorii pe toate liniile de transport public urban de călători cu mijloace de transport în comun de suprafață, în comuna Roşia, persoanele care au domiciliul sau reședința pe raza uat Roşia și care se încadrează în una din urmatoarele situații:

 

a) Persoanele cu handicap grav sau accentuat;

b) Însoţitorii persoanelor cu handicap grav, în prezenţa acestora;

c) Însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezenţa acestora;

d) Însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, în prezenţa acestora, pe baza

anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primariei comunei Roşia;

e) Asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav, angajați ai Direcției de Asistență Socială Sibiu;

f) Asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

 

Art. 2. (1) Eliberarea abonamentelor se va face lunar de către persoana responsabilă din cadrul Compartimentului de Asistenta Sociala Roşia, numai la solicitarea categoriilor de persoane enumerate mai sus sau a reprezentanților legali ai acestora, în intervalul de timp cuprins între ziua de 25 a lunii curente și ziua de 5 a lunii următoare, pentru luna următoare.

 

(2) La eliberarea abonamentelor se verifică valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap, a legitimației de însoțitor și a actelor de identitate.

 

(3) Abonamentele sunt valabile până la data expirării valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, dar nu mai mult de 6 luni de la data eliberării.

 

(4) Beneficiarii au obligația de a prezenta la Compartimentul de Asistenta Sociala Roşia certificatul de încadrare în grad de handicap nou emis în termen de 15 zile de la data primirii

acestuia, în vederea eliberării unui nou abonament.

 

(5) Persoanele eligibile vor beneficia, în baza propriei opțiuni exprimată la completarea cererii, de un singur abonament valabil pentru unul din operatorii de transport.

Art. 3. (1) S.C.TURSIB S.A va  asigura tipărirea a trei tipuri de abonamente, după cum urmează:

- pentru persoana cu handicap grav sau accentuat

- pentru însoțitor persoana cu handicap (care va avea mențiunea „Valabil în prezența persoanei cu handicap”)

- pentru asistent personal și asistent personal profesionist.

 

(2) Costul tipăririi acestora intră în prețul abonamentului, de către  S.C.TURSIB S.Avor asigura necesarul de abonamente pentru Compartimentul de asistenta Sociala Roşia pe bază de comandă, în termen de 10 zile de la primirea acesteia.

 

Art. 4. (1) Persoana responsabilă din cadrul CAS Roşia ( Compartimentul de Asistență Socială Roşia) va întocmi lunar lista nominală, listă ce va conține obligatoriu următoarele elemente:

- nume și prenume beneficiar;

- CNP beneficiar;

- seria și numărul actului de identitate;

- numărul de înregistrare a certificatului de încadrare în grad de handicap;

- gradul de handicap și perioada de valabilitate;

- numărul de înregistrare a contractului individual de muncă al asistentului personal;

- numărul abonamentului eliberat;

- denumire operator transport.

 (2) Lista nominală va fi verificată și avizată de catre primarul/viceprimarul comunei Roşia

(3) Compartimentul de Asistență Socială Roşia comunică lunar, până pe data de 10 a fiecărei luni, către S.C.TURSIB S.A, numărul de abonamente eliberate și câte 1 exemplar din lista nominală corespunzătoare.

 (4) S.C.TURSIB S.A emite către Compartimentul de Asistență Socială Roşia factura, iar decontarea lunară a contravalorii abonamentelor se face conform Dispoziției Primarului.

 (5) Compartimentul de Asistență Socială estimează anual sumele necesare plății abonamentelor, sumele fiind incluse în bugetul local , Cap. 68.05.02.02 – Asistență socială în caz de invaliditate, art. 57.02.01 – Ajutoare sociale în numerar.