Analizând referatul de aprobare al inițiatorului de proiect, înregistrat sub nr. 6.398/02.07.2024;
Văzând raportul de specialitate nr. 6.399/02.07.2024 întocmit de secretarul general al U.A.T. Comuna Rucăr;
Ținând seama de avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Rucăr;
În baza prevederilor art. 287, art. 270 din Codul Civil, coroborate cu prevederile art. 290, art. 297, art. 298, art. 299 și urm. din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 129, alin.(1), alin.(2), litera ”c”, alin. (6), litera ”a”, art. 196, alin.(1), litera ”a”, art. 243, alin.(1), litera ”a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
În temeiul art 139, alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE
Art.1.Se aprobă darea în administrare către Asociația Montană ”Carpați”a unui imobil teren situat în punctul ”Valea Vladului” pentru construirea unui refugiu montan de utilitate publică, având elementele de identificare menționate în Anexa nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobil aflat în domeniul public al comunei Rucăr și în administrarea Consiliului Local al comunei Rucăr, pe o perioadă de 5 ani.
Art.2.Se aprobă contractul de dare în administrare a bunului imobil menționat la articolul precedent și care se va încheia între comuna Rucăr, prin dl primar Dulamă Ionel și Asociația Montană Carpați, conform Anexei nr. 2, la prezenta hotărâre.
Art.3.Cu ducere la îndeplinire se însărcinează primarul comunei Rucăr, dl. Dulamă Ionel prin aparatul de specialitate.
Art.4.Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul Primăriei Rucăr și va fi comunicată Instituției Prefectului Județului Argeș și Primarului Comunei Rucăr.