Consiliul Local al comunei Rucăr întrunit în ședință ordinară în data de 12.01.2021;
Având în vedere prevederile:
- art. 11, 12 și 13 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
luând act de:
a)referatul de aprobare al primarului comunei Rucăr, dl Dulamă Ionel, înregistrat sub numărul 27/04.01.2021;
b)raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, înregistrat sub nr. 26/04 ianuarie 2021 prin care se certifică incadrarea în fondurile bugetare alocate;
c) raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În conformitate cu prevederile art. 129, alin.(1), alin.(3), litera ”c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare”
În temeiul prevederilor art. 139, alin.(1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Art.1.Începând cu data de 01.01.2021 se stabilește salariul de bază pentru o funcție publică din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Rucăr, ca urmare a promovării examenului de promovare în clasă, după cum urmează :
- Inspector, grad profesional asistent, gradația 5 – 5.000 lei.
Art.2.Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare.
Art.3.1) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege:
- primarului comunei;
- instituției prefectului judeţului Argeș
(2) Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, prin afișare sau publicare pe pagina de internet a instituției
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Dana-Manuela NICOLESCU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI RUCĂR,
Ion VOROVENCI