Consiliul Local al comunei Rucăr, județul Argeș, întrunit astăzi 18.02.2020, în ședință ordinară;
Analizând referatul de aprobare al inițiatorului de proiect, înregistrat sub numarul 1.028/10.02.2020;
Văzând raportul de specialitate înregistrat sub numărul 1.027/10.02.2020;
Ținând seama de Rapoartele Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local al Comunei Rucăr;
Având în vedere reglementările cuprinse în:
- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 101/2006 a serviciului public de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. IV din Legea nr. 99/2014 privind modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006;
- Legea nr. 52/2003 privind transparența decizionalăîn administrația publică – republicată;
- Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu cu modificările și completările ulterioare;
- OUG nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări prin Legea nr. 31/2019;
- Planul național de gestionare a deșeurilor 2014 - 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 942/2017;
În conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 129, alin.(1), alin.(2), litera ”b” și ”d”, alin.(4), litera ”c”, alin.(7) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
În temeiul art 139, alin.(3), litera ”c” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. unic. : Se aprobă modificarea H.C.L. nr. 78 din data de 03.12.2019 pentru aprobarea Regulamentului privind instituirea, determinarea cuantumului, încasarea și administrarea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare pe raza comunei Rucăr, pentru beneficiarii casnici (persoane fizice), după cum urmează:
I.Termenul prevăzut la art. 1 din H.C.L. nr. 78 / 03.12.2019 privind Regulamentul privind instituirea, determinarea cuantumului, încasarea și administrarea taxei de habitat cu destinația specială de salubrizare pe raza comunei Rucăr, pentru beneficiarii casnici (persoane fizice), se prorogă până la data de 01.04.2020.
II.Articolul 5, alin. (1) din Anexa la H.C.L. nr. 78 din data de 03.12.2019 se modifică și se completează prin stabilirea taxei de habitat pentru persoanele(străinași) care domiciliază în afara localității și dețin în proprietate locuințe/case de vacanță pe raza comunei Rucăr, la nivelul sumei de 108 lei/an/gospodărie (contravaloarea taxei de habitat aferentă unei persoane).
III. Articolul 17 din Anexa la H.C.L. nr. 78 din data de 03.12.2019 se modifică și se completează, prin introducerea unui nou alineat, alin.(3), care va avea următorul conținut : ”Responsabilitatea încasării, urmăririi și recuperării taxei de salubritate instituite până la intrarea în vigoare a taxei de habitat potrivit H.C.L. nr. 78 din data de 03.12.2019, revine în exclusivitate Serviciului ADP Rucăr.
Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 78 din data de 03.12.2019 rămân nemodificate.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Silviu BUNEA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI RUCĂR,
Ion VOROVENCI