Luând act de :
- Referatul de aprobare al viceprimarului Comunei Rucăr, conținând expunerea de motive pentru inițierea Proiectului de Hotărâre referitor la aprobarea încheierii ACORDULUI DE COOPERARE privind organizarea și exercitarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului la nivelul UAT Comuna Rucăr între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” și UAT Comuna Rucăr, înregistrat sub nr. 2.175 /05.03.2024;
- Referatul de specialitate nr. 2.176 din 05.03.2024 întocmit de inspector superior pentru activitatea de urbanism din cadrul Serviciului Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Cadastru, Fond Funciar, Arhiva, Mediu din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru Proiectul de Hotărâre ante menționat;
- Hotărârea nr.6 din 28.12.2023 a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” referitoare la încheierea acordului de cooperare între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” și unitățile administrativ-teritoriale membre care beneficiază de activități în scopul exercitării și realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale în domeniile care privesc activitățile de control, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului; precum și pentru aprobarea costurilor aferente acestor activități desfășurate de către personalul din cadrul asociației;
- Model-cadru al ACORDULUI DE COOPERARE privind organizarea și exercitarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului, prevăzut ca anexă la hotărâre;
Văzând prevederile:
- Art.129 alin.(4) lit.a) din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019;
În temeiul art.139 alin.(3) lit.a) coroborat cu art.140 alin.(1) din Codul Administrativ aprobat prin OUG nr. 57/2019;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Consiliul Local al Comunei Rucăr ia act și își însușește ACORDUL DE COOPERARE privind organizarea și exercitarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului – prevăzut alăturat ca anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Pentru UAT Comuna Rucăr, se aprobă încheierea ACORDULUI DE COOPERARE privind organizarea și exercitarea activității de urbanism și amenajarea teritoriului între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Consorțiul Zonal Topoloveni” și UAT Comuna Rucăr.
Art.3. Se împuternicește domnul Dulamă Ionel, în calitate de primar al comunei Rucăr, să semneze acordul de cooperare menționat la art. 2 al prezentei hotărâri.
Art.4. (1).Secretarul general al comunei Rucăr comunică prezenta hotărâre: Prefectului judeţului Argeş pentru exercitarea controlului de legalitate; Primarului si Viceprimarului Comunei Rucăr; Compartimentului de contabilitate din cadrul primăriei; Oricăror altor persoane interesate.
(2).Compartimentul Urbanism va aduce la cunoştinţă publică prezenta hotărâre prin publicare în Monitorul Oficial Local al Comunei Rucăr - Subeticheta ”HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.