Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 46 / 28.06.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea amplasamentelor necesare punerii în funcțiune a unor stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice pe raza comunei Rucăr, județul Argeș

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Argeș

Consiliul Local al comunei Rucăr

Comuna Rucăr

Proiect de hotărâre

Nr. 46 din 28.06.2022

privind stabilirea amplasamentelor necesare punerii în funcțiune a unor stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice pe raza comunei Rucăr, județul Argeș

Analizând referatul de aprobare al domnului primar Dulamă Ionel înregistrată sub nr. 6.284/27.06.2019;

Țînând seama de raportul de specialitate întocmit de dl Țîru Viorel – administrator public, înregistrat sub nr. 6.285/27.06.2022;

Având în vedere avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului local Rucăr

            Cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

             În baza prevederilor Legii nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, Directivei nr. 2014/94/UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternative, Legii nr. 372/2005, republicată, privind performanța energetică a clădirilor și Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1559/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, cu modificările și completările ulterioare;

             În conformitate cu prevederile art. 129, alin.(1), alin. (2), litera ”d”, alin. (7), litera ”i” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare

              În temeiul prevederilor art. 139, alin.(3), litera ”g” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare

 

                                    

                                                                                                    H O T Ă R Ă Ș T E :

 

 

Art.1.Se aprobă stabilirea amplasamentelor necesare punerii în funcțiune a unor stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice, pe raza comuneui Rucăr, județul Argeș, după cum urmează:

 

  • punctul Sala de Sport (din Postul de Transformare Valea Stăneicii rețea Hidrolelectrica);
  • punctul Str. Dispensarului (din Postul de Transformare adiacent proprietății Hidroelectrica);
  • punctul Sătic (din Postul de Transformare nr. 2 Sătic).

 

             Art.2.Se aprobă efectuarea unor ridicări topo și întocmirea unor documentații cadastrale pentru punctele descrise la articolul precedent, în vederea obținerii avizelor necesare demarării proiectului de realizare a unor stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice.

            Art.3.Cu punerea în aplicare şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuterniceşte domnul primar Dulamă Ionel prin aparatul de specialitate.

            Art.4.Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin afișare și se comunică domnului primar Dulamă Ionel și Instituţiei Prefectului - Judeţul Argeș .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI RUCĂR

Ionel DULAMĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI RUCĂR

Ion VOROVENCI

Rezultate voturi