Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 18 / 26.03.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind desemnarea membrilor care fac parte din comisia de verificare a îndeplinirii și respectării obligațiilor asumate, prin contract de închiriere, de utilizatorii de pășune de pe raza comunei Ruginești, județul Vrancea

Inițiator proiect

Ion AVRAM

Primarul comunei

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul registrul agricol

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vrancea

Consiliul Local al comunei Ruginești

Comuna Ruginești

Proiect de hotărâre

Nr. 18 din 26.03.2025

privind desemnarea membrilor care fac parte din comisia de verificare a îndeplinirii și respectării obligațiilor asumate, prin contract de închiriere, de utilizatorii de pășune de pe raza comunei Ruginești, județul Vrancea

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

    • art. 136, alin. 5, din Constituția României, revizuită;
    • art. 861, alin. 3, art. 1777, din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil, republicată, modificată și completată;
    • O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
    • Ordinul nr. 544/2013, privind metodologia de calcul a încărcăturii optime de animale pe hectar pe pajiște;
    • Ordinul nr. 226/235/2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activităţii de îmbunătăţire si exploatare a pajiștilor la nivel naţional, pe termen mediu si lung;
    • art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6) lit. a), alin. (14), coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3), lit. g., art. 196 alin. (1), lit. a), art. 198 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) HCL nr. 84/29.11.2021 privind aprobarea amenajamentului pastoral al păşunilor aparținând comunei Ruginești, județul Vrancea;

b) HCL nr. 85/29.11.2021 privind aprobarea Regulamentului de pășunat privind reglementarea perioadelor și a condițiilor de pășunat pe raza UAT Ruginești, județul Vrancea;

c) HCL nr. 10/10.02.2022 privind inițierea procedurii de închiriere, prin licitație publică a suprafețelor de pășune din domeniul public al comunei Ruginești.

Luând act de:

  1. Raportul de specialitate nr. 2376/26.03.2025;
  2. Referatul de aprobare nr. 2377/26.03.2025.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei ruginești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1) Începând cu data prezentei, se desemnează membrii comisiei de verificare a îndeplinirii și respectării obligațiilor asumate, prin contractul de închiriere, de utilizatorii de pășune de pe raza comunei Ruginești, județul Vrancea, care va avea în componență următorii:

  1.  Bârlea Costantin - consilier local, în calitate de președinte;
  2.   Mușat Costică - consilier local, calitate de membru;
  3. Popescu Valentin - consilier local, în calitate de membru.
  4. un funcționar public din cadrul compartimentului agricol din aparatul de specialitate al primarului, în calitate de membru.
  5. un funcționar public din cadrul compartimentului impozite și taxe locale din aparatul de specialitate al primarului, în calitate de membru.

(2) Funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului care vor face parte din comisie vor fi desemnați prin dispoziția primarului.

(3) Secretariatul comisiei va fi asigurat de un funcționar din cadrul aparatului de specialitate al primarului desemnat în acest sens prin dispoziție.

Art. 2 - Comisia astfel constituită va funcționa până la finalul mandatului actual al consiliului local Ruginești, se va întruni în baza convocării președintelui acesteia și își va desfășura activitatea la sediul primăriei cât și pe teren.

Art. 3 - (1) Atribuțiile comisiei în principal constau în verificarea încărcăturii minime UVM/ha prevăzute în amenajamentul pastoral, modului de îngrijire a pășunii, respectarea perioadei de pășunat, respectarea pășunatului pe grupe de animale, verificarea efectivului de animale declarate la registrul agricol și la medicul veterinar, documentele justificative privind modul de exploatare a pășunii, însămânțare, curățare, achitarea chiriei, precum și a altor obligații asumate și care decurg din contractul de închiriere pășune, avizul emis de Agenția Națională pentru Arii protejate - Serviciul Teritorial Vrancea din zona ariilor naturale protejate ROSPA0071 Lunca Siretului Inferior și ROSCI0162 Lunca Siretului pe teritoriul comunei Ruginești, regulamentul de pășunat, amenajamentul pastoral etc, și nespecificate în prezenta hotărâre.

(2) Comisia constituită poate solicita sprijinul medicului veterinar din circumscripția medical veterinară unde sunt înregistrați crescătorii de animale cu efectivele de animale dacă coincid crotalele animalelor declarate. 

Art. 4 - În urma activităților de verificare desfășurate, comisia va întocmi un raport de verificare, în care se vor consemna cele constatate și se vor face propuneri de măsuri, sancțiuni pentru remediarea neregulilor constatate, care va fi înregistrat la Primăria Ruginești, înaintat Primarului comunei și Consiliului local, prin grija secretarului comisiei.

Art. 5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului județului Vrancea, în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, persoanelor nominalizate la art. 1 și publicată în Monitorul Oficial Local, în termenul prevăzut de lege.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI RUGINEȘTI

Ion AVRAM

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI RUGINEȘTI

Nicoleta TĂNASE

Rezultate voturi