Art. 1. Aprobarea alegerii viceprimarului comunei Ruginoasa, jud. Iaşi, ca urmare a alegerilor administraţiei publice locale din 09.06.2024.
Art. 2. Viceprimarul comunei Ruginoasa, jud. Iaşi va fi ales cu votul secret al majorității absolute a consilierilor locali, care, prin prezentul proiect de hotărâre, vor lua act despre faptul că, în conformitate cu prevederile art. 152 alin. (2) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, primarul comunei Ruginoasa, jud. Iaşi, propune pentru funcţia de viceprimar al comunei, pe domnul Sîrbu Constantin – consilier PSD, iar eventuale alte propuneri, urmând a fi făcute în plenul şedinţei consiliului local de membrii acestuia.
ART. 3. Viceprimarul comunei Ruginoasa, jud. Iaşi va fi ales cu votul secret al majorității absolute a consilierilor locali, exercitarea votului fiind făcută cu buletine de vot pe care se va aplica, ca element de siguranță ștampila consiliului local Comuna Ruginoasa, jud. Iaşi şi va avea forma şi conținutul conform Anexei nr. 1 a prezentului proiect de hotărâre.
Art. 4. Exercitarea votului va avea loc într-o cabină special amenajată iar fiecare consilier va primi câte un singur buletin de vot pe care sunt trecute numele tuturor candidaţilor propuşi la funcţia de viceprimar şi vor fi barate printr-o linie orizontală numele tuturor candidaţilor, pe care consilierul local care votează, nu doreşte să îi aleagă.
Art. 5. Viceprimarul ales îşi va exercita mandatul, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor şi îşi va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 152 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, pe durata mandatului consiliului local, şi atribuţiile delegate prin dispoziția primarului comunei Ruginoasa, cu excepția intervenirii situaţiei prevăzută de art. 152 alin. (5) din acelaşi act normativ.
Art.6. Secretarul general al comunei Ruginoasa va face public conținutul prezentei hotărâri prin procedura afişării şi va înainta copii după prezenta hotărâre primarului comunei Ruginoasa şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi.