Art.1. (1) Se aprobă alocarea sumei de 15.000 lei din bugetul propriu al comunei Ruginoasa, pentru organizarea şi desfăşurarea „Târgului meșterilor populari” ediția a XI -a, ce va avea loc în perioada 12 – 13 iulie 2025 după următorul program:
- Sâmbătă 12 iulie 2024 în intervalul orar 09,00 – 20,00 - Târgului meșterilor populari ce reunește aproximativ 35 de meșteri populari din diferite zone etnografice ale României şi Republica Moldova care susțin, prin intermediul lucrărilor lor, păstrarea şi promovarea meșteșugurilor, precum și transmiterea acestora către noile generații, în spiritul respectului pentru tradiție şi bun gust autentic. Acesta include atât expoziția cu vânzare de obiecte tradiționale, cât și activități interactive de tip atelier, în cadrul cărora vor fi ilustrate meșteșuguri tradiționale precum: olăritul, prelucrarea lemnului, confecționarea instrumentelor muzicale tradiționale, industria casnică, încondeierea ouălor, confecționarea măștilor populare;
- Sâmbătă 12 iulie 2025 ora 17,00 va avea loc şi vernisajul expoziției temporare organizată în cadrul evenimentului, la care vor participa aproximativ 40 de persoane cărora li se va organiza un protocol, invitații vor fi în primul rând din partea specialiștilor etnografi.
- Duminică 13 iulie 2025, începând cu ora 14:00, va avea loc premierea meșteșugarilor şi atelierele de lucru, în cadrul spectacolului folcloric organizat în cadrul acestui eveniment.
(2) Suma prevăzută la alin (1) va fi utilizată pentru următoarele cheltuieli:
asigurarea mesei pe o perioada de două zile pentru un număr de 35 de meșteri populari, respectiv două prânzuri şi o cină;
asigurarea a 300 buc plăcinte pentru vernisaj şi copiii participanți la spectacol, precum şi asigurarea apei potabile pentru toți participanții;
diplome, materiale publicitare şi prezentare media.
Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de către primarul comunei Ruginoasa, viceprimarul comunei Ruginoasa, Compartimentul de Cultură şi de către Compartimentul contabilitate din cadrul Primăriei Ruginoasa, judeţul Iaşi.
Art.3. Secretarul general al comunei Ruginoasa va face public conținutul prezentei hotărâri prin procedura afişării şi va înainta copii după aceasta primarului, Compartimentului de Cultură, Compartimentului contabilitate din cadrul Primăriei Ruginoasa, precum şi Instituției Prefectului Județului Iaşi.