Art.1. Se aprobă solicitarea transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor achiziționate prin proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar şi a unităților conexe din Judeţul Iaşi", cod F-PNRR-Dotări-2023-0426, finanțat prin PNRR — Componenta C15 Educație, de la UAT Județul Iași - Consiliul Județean Iași către UAT Comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, având datele de identificare în Anexa parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Transferul dreptului de proprietate prevăzut la art. 1 se solicită ca urmare a finalizării implementării proiectului şi în executarea obligaţiilor asumate prin Contractul de finanțare nr. 182DOT/2023, ca urmare a finalizării perioadei de implementare a proiectului și în conformitate cu prevederile art. 360 alin. (21) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și art. 146 alin. (2) coroborat cu alin. (5) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Bunurile transferate în proprietatea UAT Comuna Ruginoasa, vor fi date în proprietatea Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa, judeţul Iaşi aflată în subordinea UAT Comuna Ruginoasa și vor fi utilizate pentru desfășurarea activităților didactice ale elevilor și preșcolarilor din cadrul unității/unităților de învățământ.
Art.3. Se împuternicește primarul comunei Ruginoasa să efectueze toate demersurile necesare în vederea realizării transferului dreptului de proprietate, inclusiv semnarea documentelor şi protocoalelor aferente.
Art.4. Secretarul general al comunei Ruginoasa va publica prezenta hotărâre conform reglementărilor legale şi va comunica copie după prezenta hotărâre primarului comunei, Compartimentului contabilitate, buget finanțe, Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” Ruginoasa, Consiliului Județean Iaşi, precum şi Instituției Prefectului Județului Iaşi.