Consiliul Local al comunei Ruginoasa, judeţul Iaşi,
Având în vedere adresa Asociației Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iași – ARSACIS nr. 611/07.04.2023;
Având în vedere Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028
Având în vedere Nota de fundamentare ARSACIS nr. 522/16.03.2023 privind Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028;
Având în vedere Adresa nr.495/09.03.2023 emisă de ARSACIS privind consultarea Operatorului regional și acordul prealabil al societății APAVITAL SA nr.15323/25.03.2023 privind Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028;
Având în vedere prevederile Statutului Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi – ARSACIS, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129, art. 139, 196 alin. (1) lit. a), 197 alin. (1), (2), (3) (4) şi (5) art. 198 şi art. 199 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. – Se aprobă Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028.
Art.2. – Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028 este prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre și face parte integrantă din aceasta.
Art.3. – Se acordă mandat special reprezentantului comunei Ruginoasa pentru ca în numele și pe seama comunei Ruginoasa, membru asociat în cadrul Asociației Regionale a Serviciilor Apă Canal Iași – ARSACIS, să aprobe, în Adunarea Generală a ARSACIS, Strategia de Dezvoltare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul ariei delegării, pentru perioada 2023-2028.
Art.4. – Secretarul general al comunei Ruginoasa va face public conținutul prezentei hotărâri prin procedura afişării şi va înainta copii după prezenta hotărâre Asociației Regionale a Serviciilor de Apă - Canal Iaşi - ARSACIS, SC APAVITAL SA, primarului comunei Ruginoasa şi Instituției Prefectului Județului Iaşi.