Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 103 / 10.11.2020
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săcălășeni, începând cu data de 1 decembrie 2020

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

Raportul compartimentelor de resort

Raport Financiar, contabilitate și execuție bugetar

Forma inițiatorului

România

România

Județul Maramureș

Consiliul Local al comunei Săcălășeni

Comuna Săcălășeni

Proiect de hotărâre

Nr. 103 din 10.11.2020

privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săcălășeni, începând cu data de 1 decembrie 2020

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120, alin. (1), 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 138 alin. (4) şi alin. (5) din Constituţia României, republicată; 
  2. art. 3, 4, 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. art.11 și ale art. 38 alin.(1) și alin. (2) lit.b) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publican nr. 153/2017, cu completările ulterioare;
  6. Hotărârea Guvernului României nr. 935 din 13 decembrie 2019, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
  7. art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2), art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (3), art. 138 alin. (6) alin. (8)-(10) alin. (14) şi alin. (16), art. 139 alin. (5), alin. (11) şi alin. (12),  art. 197, art. 198, art. 199, art. 129 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) combinat cu alin. (4) lit. a), art. 140 alin. (1) şi alin. (3), art. 139 alin (3) lit. i), coroborat cu art. 5, lit. cc), art. 197, art. 198, art. 199, art. 240 alin. (1)-(4), și art. 243, alin. (1), lit. a),  din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare;
  8. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotarare initiat de primarul Comunei Sacalaseni, calitate acordată de prevederile  art. 136, alin. (1) ale Ordonanței de Urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 
  2. referatul de aprobare al primarului comunei Săcălășeni, în calitatea sa de inițiator, înregistrat la Comuna Săcălășeni cu nr. 8412 din 10.11.2020;
  3. raportul responsabilului din cadrul compartimentului „Contabilitate” al Biroului „Financiar, contabilitate și execuție bugetară” al Comunei Săcălășeni, înregistrat la Comuna Săcălășeni cu nr. 8419 din 10.11.2020;
  4.    Procesul-verbal înregistrat la Comuna Săcălășeni cu nr. 8402 din 10.11.2020, privind consultarea membrilor „Grupei Sindicale Săcălășeni” a „Sindicatului din Administrație-Filiala Maramureș” referitor la  propunerile salariale pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săcălășeni, începând cu data de 1 decembrie 2020;

Luând act de:

  1. avizul  favorabil al comisiei de specialitate pentru dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei (comisia II)
  2. avizul  favorabil al secretarului general al comunei Săcălășeni;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei săcălășeni

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se stabilesc salariile de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săcălășeni, începând cu data de 1 decembrie 2020, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Salariile de bază pentru funcțiile publice și pentru funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Săcălășeni  se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. 1 cu salariul minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Art. 3.  - (1)Salariul de bază pentru funcțiile de conducere include gradația aferentă tranșei de vechime în muncă la nivel maxim.

(2)Salariul de bază pentru funcțiile de execuție este stabilit  la gradația 0.   

(3)Salariile de bază pentru gradaţiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din Legea-cadru nr. 153/28.06.2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Art. 4. - Salariile de bază se stabilesc potrivit prevederilor prezentei hotărâri, astfel încât, împreună cu indemnizaţiile lunare şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare să se încadreze în fondurile bugetare aprobate anual pentru cheltuieli de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor ce revin instituţiei, potrivit legii.

Art. 5. - (1) Ordonatorul de credite va emite acte administrative individuale privind stabilirea salariului lunar cuvenit salariaţilor din subordine, începând cu data de 1 decembrie 2020, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. 

(2) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la art. 11, alin. (1) şi (3), al Legii 153/2017, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), al Legii 153/2017, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

Art. 6. - Cu data de 1 decembrie 2020, Hotărârea  Consiliului Local al comunei Săcălășeni nr. 100 din 19.12.2018, privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săcălășeni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, își încetază aplicabilitatea.

Art. 7. - Prezenta hotarare se comunică la: Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş, Primarul comunei Săcălăşeni, Secretarului general al comunei Săcălășeni, Șeful Biroului „Financiar, contabilitate și execuție bugetară” al comunei Săcălășeni, se aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial al comunei Săcălășeni, în format electronic, la pagina de internet www.săcălășeni.roîn subeticheta „Hotărârile Consiliului Local, se înscrie în „Registrul pentru evidența hotărârilor Consiliului Local” și se afişează  la sediul comunei Săcălășeni în spațiul accesibil publicului. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SĂCĂLĂȘENI

Emilian-Gheorghe POP

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SĂCĂLĂȘENI

Marius-Flavius BĂBAN

Rezultate voturi