Art.1 Se aprobă Regulamentul cadru de închiriere a terenurilor şi spaţiilor disponibile excedentare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza teritorial-administrativă a orașului Săcueni,conform Anexei parte integranta din prezenta.
Art.2 Consiliul Local al orașului Săcueni mandatează conducerea unităților de învățământ să organizeze procedura de încheiriere potrivit prevederilor prezentului Regulament.
Art.3 Se aprobă ca unitățile de învățământ, în calitate de titulare ale dreptului de administrare, sa rețină din chirie o cotă-parte de 50%, sumă ce reprezintă venit propriu, cealaltă cotă de 50% urmând a fi virată în contull de venituri al bugetului local al orașului Săcueni.
Art.4 Se aprobă modelul cadru al Contractului de închiriere pentru terenurile și spațiile disponibile excedentare din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza orașului Săcueni, prevăzut în Regulament parte integrantă din prezenta hotărâre. Contractele de închiriere pentru perioada de timp fractionat în interiorul unei zile/ săptămâni /luni vor fi încheiate de către conducătorul unității de învățământ, cu respectarea legislației în vigoare.
Art.5 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează unitățile de învățământ.
Art.6 Prezenta se comunică cu:
-Instituția Prefectului- județul Bihor
-Domnul Primar
-Biroul Urbanism
-Serviciul Buget,Finanțe ,Contabilitate , Impozite și taxe
-Unitățile de învățământ
-Dosar de ședinta/dosar hotărâri
-Mass-media/publicitate