Art.1. Se aprobă Protocolul de colaborare între Comuna Sadu și Asociația Club Sportiv Tură în Natură Sibiu, în vederea organizării și desfășurării proiectelor culturale, sportive, educaționale și recreative incluse pe Agenda Culturală a comunei Sadu, cu accent pe promovarea patrimoniului natural, energetic și cultural prin activități dedicate comunității locale și vizitatorilor, inclusiv evenimentul „Exploratori în Satul Luminii”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Sadu, prin compartimentele de specialitate și de Asociația Club Sportiv Tură în Natură Sibiu.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al U.A.T. Sadu, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei, Instituției Prefectului județului Sibiu, compartimentelor de specialitate, Asociației Club Sportiv Tură în Natură Sibiu și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al Comunei Sadu.