Art. 1 - Se aprobă documentația tehnico-economică - studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „EXTINDERE REȚEA DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN COMUNA SADU, CARTIER TOCILE”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, întocmit de S.C. ALLPLAN PROIECT S.R.L. , înregistrat la Primăria Comunei Sadu cu nr. 6556/ 14.12.2020.
Art. 2. Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „EXTINDERE REȚEA DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN COMUNA SADU, CARTIER TOCILE”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art .3 - Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții „EXTINDERE REȚEA DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN COMUNA SADU, CARTIER TOCILE”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 4. Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Comunei Sadu a sumei de 6.936.780,82 Lei inclusiv TVA , reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021.
Art. 5 - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează primarul Comunei Sadu, judetul Sibiu, dl. Ivan Valentin-Dumitru-Ioan, prin compartimentele de specialitate.
Art. 7 - La data adoptării prezentei hotărâri, oricare dispoziție contrară, se abrogă.
Art. 8 - Comunicarea prezentei se face prin grija secretarului general al comunei Sadu către Instituția Prefectului-Județul Sibiu și se publică in Monitorul Oficial Local al comunei Sadu.