Nr. 15 / 29.01.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind constituirea unui drept de uz și servitute, cu titlu gratuit, asupra unor terenuri proprietatea comunei Saligny, județul Constanța în favoarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „DISTRIBUȚIE GAZ MIRCEA VODĂ- SALIGNY „, precum și punerea la dispoziția viitorului concesionar, cu titlu gratuit, a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor de investiții aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale, pe toată durata concesionării

Inițiator proiect

Ion BEIU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Saligny

Comuna Saligny

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 15 din 29.01.2025

privind constituirea unui drept de uz și servitute, cu titlu gratuit, asupra unor terenuri proprietatea comunei Saligny, județul Constanța în favoarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „DISTRIBUȚIE GAZ MIRCEA VODĂ- SALIGNY „, precum și punerea la dispoziția viitorului concesionar, cu titlu gratuit, a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivelor de investiții aferente sistemelor de distribuție a gazelor naturale, pe toată durata concesionării

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ștefan SÂRBU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SALIGNY,

Irina MÎNIOSU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 15 / 29.01.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 15 / 29.01.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.01.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.02.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 05.02.2025
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu