Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 36 / 19.01.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea cuantumului burselor pentru anul școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat

Inițiator proiect

Ion BEIU

Primarul comunei

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Saligny

Comuna Saligny

Proiect de hotărâre

Nr. 36 din 19.01.2022

privind stabilirea cuantumului burselor pentru anul școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat

Având în vedere : 

  • prevederile art. 82, art. 105, alin. (2), lit. d) din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, cu modificarile și completările ulterioare, coroborate art.5 și art.7 din Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind ,,Criteriile generale de acordare a burselor elevilor” din învăţământul preuniversitar de stat; 
  • prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 
  • prevederile H.G. nr. 1094/2021 privind aprobarea cuantumului minim al burselor  de performanță, de merit de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2021-2022.

În temeiul : prevederilor  art. 136 alin (1) din O.U.G.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. 

PROPUN :

Art.1 Se aprobă numărul de burse școlare acordate în semestrul I al anului școlar 2021-2022 elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny, stabilit pe fiecare tip de bursă, astfel:

  • a.    burse de performanță –0
  • b.    burse de merit- 31
  • c.    burse de studiu – 0
  • d.    burse de ajutor social - 0

Art.2 În semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul fiecărei burse școlare – de performanță, de studiu, de merit, de ajutor social, de care pot beneficia elevii de la cursurile   cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny,      este de 100 lei /lună.

Art.3  Se aprobă numărul de burse școlare acordate în semestrul II al anului școlar                 2021-2022 elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny, stabilit pe fiecare tip de bursă, astfel:

  • a.    burse de performanță –0
  • b.    burse de merit- 31
  • c.    burse de studiu – 0
  • d.    burse de ajutor social – 0

Art.4  Se aprobă cuantumul  burselor   școlare acordate în semestrul II al anului școlar 2021-2022 elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny, stabilit pe fiecare tip de bursă, astfel:

  • a.    burse de performanță –500 lei/lună
  • b.    burse de merit- 300 lei/lună
  • c.    burse de studiu – 150 lei/lună
  • d.    burse de ajutor social – 200 lei/lună

Art.5 (1) Acordarea burselor se face în strictă concordanță cu prevederilr Legii nr. 1/2011, Ordinul M.E.C. nr. 5576/2011, precum și a criteriilor specifice aprobate de consiliul de administrație al unității școlare, în limitele fondurilor disponibile și în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare, întreaga răspundere pentru corectitudinea și acordarea burselor școlare revenind conducerii Școlii Gimnaziale nr. 1 Saligny .

                   (2) Nu pot constitui criterii de acordare/neacordare a burselor: religia, rasa, sexul, apartenența politică a elevului sau a familiei acestuia, apartenența la organizații legal constituite, studiile efectuate în străinătate, precum și accesul la burse din alte surse.

Art.6 (1) Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii    și susținerii examenului de bacalaureat, examenului de certificare a calificării profesionale și      pe perioada pregătirii practice .

          (2) Prin excepție de la prevederile alin.(1), bursele de ajutor social se acordă și pe perioada vacanțelor școlare categoriilor de elevi beneficiari care se încadrează în situațiile prevăzute la art. 19 din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul nr. 5576/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art.7 Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu bursele elevilor vor fi suportate din bugetul de venituri și cheltuieli al comunei Saligny, județul Constanța, în funcție  de disponibilitățile bănești și alocările bugetare din capitolul 65.02.59(Burse).

Art.8 Școala Gimnazială nr. 1 Saligny va transmite Primăriei Comunei Saligny lista  cu beneficiarii burselor, care va cuprinde inclusiv CNP-urile, perioada acordării și va fi însoțită                 de extras de cont pentru fiecare beneficiar.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SALIGNY

Ion BEIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SALIGNY

Irina MÎNIOSU

Rezultate voturi