Avand in vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului comunei Saniob, nr.2684/16.11.2020;
- Nota de fundamentare nr. 2685/16.11.2020 a Compartimentului Financiar-contabil;
- Raportul Comisiilor de specialitate pe domenii de activitate ale Consiliului Local;
- Prevederile art. 5 alin. (1) lit. „ a”, art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. „b “si art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Prevederile titlului IX( art.453 – art.495) ale Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal si a Legii nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala;
- prevederile art. 22 și art. 185 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Prevederile H.C.L. nr. 67/2009 art.1 si 2 privind incadrarea terenurilor din comuna Saniob, pe zone pentru plata impozitului pe teren;
- Prevederile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica;
- Prevederile art. 9, pct. 3 din Carta Europeana a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985 si ratificata prin Legea nr. 199/1997;
În temeiul art.129 alin.(4) lit.c), art.139 şi art.196 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul local al comunei Saniob, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se stabilesc valorile impozabile, impozitele, taxele locale si amenzile, in sume fixe sau cote procentuale, indexate cu 3,8% pentru anul fiscal 2021, conform Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2. Se stabileste bonificatia prevazuta la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) si art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, pentru contribuabilii persoane fizice la 10 % si pentru persoane juridice la 5%.
Art. 3. Se aproba Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului/taxe pentru clădirile, terenurile si mijloacele de transport utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către ONG-uri si intreprinderi sociale, conform Anexei nr. 2, care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art.4. Se aprobă Procedura de acordare a facilităţilor la plata impozitului pentru clădirea folosită ca domiciliu, terenul aferent şi un singur mijloc de transport la alegere aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.
Art.5. Se aprobă Criteriile de încadrare a clădirilor și terenurilor situate în intravilan în categoria clădirilor și terenurilor neîngrijite, conform Anexa 4 și 4.1.
Art.6. (1) Se aprobă scutirea de la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor bugetare constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de către persoane fizice care au calitatea de contribuabili la bugetul local al comunei Sâniob.
(2) Se aprobă procedura de acordare a scutirii menționate la alin. (1), conform anexei nr. 5 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
Art. 7. Prezenta hotarare se aplica pentru plata impozitelor si taxelor locale datorate pe anul fiscal 2021 si intra in vigoare incepand cu 01.01.2021, data la care se abroga orice alte dispozitii contrare acesteia.
Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Saniob prin Compartimentul Impozite şi Taxe Locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului, comunei Saniob.
Art.9. – (1) Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Primarul comunei Saniob;
- Institiţia Prefectului judeţului Bihor,
- Compartimentul Impozite şi Taxe Locale,
- se aduce la cunoştinţă publică prin grija secretarului comunei Saniob.
Aducerea la cunoştinţă publică se face prin afişare la sediul Consiliului local al comunei Saniob precum si pe site-ul primariei comunei Saniob, www.saniob.ro .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Ștefan-Alexandru KISS
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNIOB,
Maria-Elena MELA