Nr. 42 / 18.06.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a aparatului de specialitate al Primarului Comunei Sâniob

Inițiator proiect

Iozsef MOLNAR

Primarul comunei

Forma inițiatorului

România

România

Județul Kreis Bihar

Consiliul local al comunei Sâniob

Comuna Sâniob

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 42 din 2020

privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a aparatului de specialitate al Primarului Comunei Sâniob

Analizând prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, din care reiese necesitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a aparatului de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, menționând că în sfera de autoritate a Consiliului Local se regăsește faptul că acesta are atribuţii privind unitatea administrativ-teritorială, organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului. Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau central;

 

Potrivit prevederilor art. 129 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Consiliul Local aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului;

 

Luând în considerare prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia angajatorul are obligația să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;

 

Ținând cont de faptul că Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF) este un instrument de conducere care descrie structura unei organizații, prezentând pe diferitele ei componente atribuții, competenţe, niveluri de autoritate, responsabilități, mecanisme de relații;

 

În temeiul art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. ”a”, alin. (3) lit. ”c”, art. 139 alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. ”a” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

Consiliul Local al Comunei Sâniob, adoptă prezenta

 

HOTĂRÂRE :

 

Art.1 Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2 Începând cu data aprobării prezentei, se abrogă prevederile Anexei 1 la HCL nr. 73/2015 privind Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului de specialitate al Primarului comunei Sâniob.

Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Comunei Sâniob, prin compartimentele de specialitate.

Art.4 Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţului Bihor, Dosar cu hotărâri, Primarului Comunei Sâniob, aparatului de specialiate al primarului comunei Sâniob și se aduce la cunoștință publică în Monitorul Oficial al comunei Sâniob.

         

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ianos TŐRŐK

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNIOB,

Maria-Elena MELA