România

România

Județul Bihor

Comuna Sâniob

NOTA DE FUNDAMENTARE / RAPORT DE SPECIALITATE

NOTA DE FUNDAMENTARE / RAPORT DE SPECIALITATE

la Proiectul de hotărâre 

privind modificarea Structurii organizatorice şi a Statului de funcţii 

pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Sâniob

 

            Conform art. 129 alin. (3) lit. c) din Ordonanță de Urgență  nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, consiliul local aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului, instituțiilor publice de interes local, reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local, precum și înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăți de interes local și statul de funcții al acestora.

În baza prevederilor:

  • art.XVII alin.(8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung: 

„(8) Numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit potrivit art. III alin. (8.1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 1 din anexa la respectiva ordonanţa de urgenţă se reduce cu 10% începând cu data de 1 noiembrie 2023.”

            Astfel, prin HCL nr. 87/23.11.2023 privind modificarea Structurii organizatorice şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, începând cu 01 noiembrie 2023, în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a respectat reducerea cu 10% a numărului de posturi din cadrul Primăriei comunei Sâniob, la momentul respectiv.

 

  • ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea și 

completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, Articolul III alin. (2) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) nu se aplică și capitolului bugetar «Învățământ» finanțat din bugetele locale, din capitolul «Cultură» instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale, organizate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2007, cu modificările și completările ulterioare, și care funcționează în subordinea consiliilor locale sau județene respective, și nici capitolelor bugetare «Sănătate», «Asigurări și asistență socială» și «Servicii publice de interes local sau județean, specializate, cu personalitate juridică, înființate și organizate în subordinea consiliilor locale sau consiliilor județene, după caz, prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale respective», așa cum sunt definite la art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sursa de finanțare.

 

Aceste considerente s-au avut în vedere în HCL nr. 87/23.11.2023 privind modificarea Structurii organizatorice şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, începând cu 01 noiembrie 2023, în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a respectat reducerea cu 10% a numărului de posturi din cadrul Primăriei comunei Sâniob.

 

Văzând că prin adresa Instituţiei Prefectului-Judeţul Bihor nr. 3486/29.03.2024 privind stabilirea numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităţilor  administrativ-teritoriale din judeţul Bihor pentru anul 2024, pentru comuna Sâniob a fost stabilit numărul maxim de 20 posturi, 

Pentru respectarea prevederilor art.XVII alin.(8)  din Legea nr. 296/2023, în sensul reducerii cu 10% a numărului maxim de posturi stabilit potrivit art.III alin.(8.1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct.1 din anexa la respectiva ordonanţă de urgenţă, organigrama primăriei comunei Sâniob va cuprinde 18 posturi din numărul maxim de 20 posturi stabilite.

            Prin prezentul proiect de hotărâre, propunem următoarele modificări:

  1. Compartimentul gospodarire comunală și administrativ, va fi compus din 7 posturi, din care:

- 6 posturi contractuale muncitori calificați/necalificați, ocupate, 

- 1 post vacant șofer microbus școlar.

            (2)  în cadrul SVSU se înființează un post contractual de inspector/șef SVSU.

 

                 Astfel, structura aparatului de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, județul Bihor va cuprinde un număr TOTAL de 27 posturi, din care 18 posturi, conform art.3 alin (8) din OUG 63/2010, coroborat cu art.XVII alin.(8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, iar în afara numărului maxim – 1 post asistența socială, 1 post – șofer microbus,  conform art.3 alin (2) din OUG 63/2010 și 7 posturi - implementare proiecte, după cum urmează:

 

Demnitari:

  • Primar: 1 post ocupat,
  • Viceprimar: 1 post vacant,

 

Funcții publice de conducere:

  • Secretar general al unitatii administrativ-teritoriale comuna Sâniob  : 1 post ocupat,

 

Funcții publice de execuție:

  • Compartimentul financiar-contabil, impozite şi taxe:   3 posturi ocupate, 
  • Compartimentul de asistenta sociala - SPAS - : 1 post ocupat, 7 posturi asistenți personali
  • Compartimentul fond funciar şi registru agricol: 2 posturi ocupate;
  • Compartiment relații cu publicul, resurse umane și stare civilă: 1 post ocupat ,

 

Funcții contractuale:

  • Compartimentul gospodarire comunală și administrativ: 7 posturi, din care: 6 posturi ocupate, 1 post șofer microbus școlar vacant.
  • SVSU - un post contractual de inspector/șef SVSU vacant.
  • Compartiment implementare proiecte: 7 posturi vacante
  • Consilier personal primar: 2 posturi ocupate,

 

În baza celor mai sus menţionate, supun spre aprobare Proiectul de hotărâre privind modificarea Structurii organizatorice şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Comunei Sâniob, județul Bihor, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Consilier R.U.

Dieter-Gergo BAUMAN