la proiectul de hotărâre
privind indexarea impozitelor şi taxele locale pentru anul 2026
Având în vedere obligativitatea indexării impozitelor și taxelor locale, conform art.491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că:
” (1) În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.”
Conform dispozițiilor legale sumele indexate se aprobă prin hotărărea Consiliului Local și se aplică în anul fiscal următor.
Sunt supuse indexării și sumele reprezentând limitele amenzilor contravenționale prevăzute de Legea nr.227/2015 sau instituite de autoritatea publică locală astfel cum este prevăzut de art.493 alin.7 din Codul Fiscal “Limitele amenzilor prevăzute la alin.3 și 4 se actualizează prin hotărâre a consiliilor locale conform procedurii stabilite la art.491.”
Pentru indexarea impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2024 se va utiliza rata inflaţiei de 5,6 % comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin adresa Institutului Național de Statistică.
Prin Legea nr.296/2020 privind modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, la art.491 a fost introdus un nou alineatul 11 care stabilește că:
“11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor publice, Dezvoltării şi Administraţiei.”
Astfel, sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr.227/2015
privind Codul fiscal vor fi indexate, prin promovarea unui proiect de HCL, ulterior publicării ratei de
schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în
Jurnalul Uniunii Europene.
Precizăm faptul că indexarea impozitelor și taxelor locale cu rata inflației este o obligație legală a autorității deliberative.
În vederea recuperării decalajului generat de rata inflației înregistrată în anul 2023 comunicată de Institutul Național de Statistică, inițiez conform art.136 din OG nr.57/2019 privind Codul administrativ, proiectul de hotărâre privind indexarea nivelului impozitelor și taxelor care constă într-o anumită sumă în lei, cât și a limitelor amenzilor contravenționale cu rata inflației de 5,6%, conform anexei nr.1, începând cu anul 2026.
INIȚIATOR
PRIMAR,
Jacint ZATYKO