Art. 1. - Se aprobă Organigrama și numărul de personal al serviciului voluntar pentru situații de urgență, prevăzută în anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 58/05.07.2024, modificată conform Anexa la prezenta hotărâre.
Art. 2. – Se aprobă ”Contractul de voluntariat,, pentru persoanele ce se încadrează în Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sâniob, (serviciu tip V1), în forma prezentată în anexă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3.- (1) Se aprobă compensarea în bani, cu titlu de îndemnizație, pentru timpul efectiv de lucru prestat la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Sâniob, personalului voluntar, respectiv 20 lei/oră raportat pentru echivalentul orelor lucrate la o intervenție şi/sau pentru alte activități.
(2) Compensațiile în bani precizate la alin.(1) din prezenta, se acordă angajaților primăriei comunei Sâniob care fac parte din Serviciului Voluntar pentru situații de urgență Sâniob doar pentru timpul prestart în afara orelor de program.
Art. 4. - Îndemnizația se va acorda în baza raportului de intervenție, a notei de fundamentare întocmită de către șeful Serviciului Volunatr pentru Situații de urgență Sâniob și a fișei de calcul întocmită de Compartimentul financiar contabil impozite și taxe, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
Art. 5. - (1) Personalul S.V.S.U., angajat sau voluntar, se va asigura, în condițiile legii, împotriva riscurilor de accident şi de boală, cu plata primelor de asigurare de către beneficiarul voluntariatului/comuna Sâniob.
Art. 6. - Se stabileşte ca obligaţie suplimentară pentru membrii Serviciului public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sâniob - participarea la asigurarea pazei şi ordinii publice cu ocazia acţiunilor organizate de administraţia publică locală: adunări cetăţeneşti, manifestări culturale, serbări câmpeneşti, alegeri generale şi locale, referendum.
Art. 7. - Se împuterniceşte primarul comunei Sâniob pentru încheierea şi semnarea contractelor de voluntariat cu membrii Serviciului public Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Art. 8.- Primarul comunei Sâniob, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și compartimentul financiar-contabil impozite și taxe, vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 9. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Sâniob, prefectului județului Bihor, SVSU Sâniob, compartimentului financiar contabil impozite și taxe și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic.