Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- art. 8 și 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- c) art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
- art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Luând act de:
- a) referatul de aprobare prezentat de către primarul comunei Sâniob, în calitatea sa de inițiator, prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
- b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, prin care se motivează, în drept și în fapt, necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
- c) raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local al comunei Sâniob
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit.a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul Local al comunei Sâniob adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. - Se aprobă implementarea proiectului ,,Achizitionare instalație de dezinfecție și dezinsecție, in comuna Sâniob, judetul Bihor” , denumit în continuare Proiectul, deoarece investiția este necesară și oportună, având ca obiectiv general creșterea capacităţii operationale de prevenire a apariţiei epizootiilor şi combaterea acestora, inclusiv prin diminuarea timpului de reacţie din partea autorităţilor și Reducerea efectelor dezastrelor naturale, evenimentelor adverse şi evenimentelor catastrofale asupra potenţialului de producţie agricolă.
Art. 2. - Valoarea totala a investitiei este de 142.738,00 lei la care se adauga TVA in valoare de 27.120,22 lei, rezultând un total de 169.858,22 lei. Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Național de Dezvoltare Rurală - P.N.D.R., potrivit legii.
Art. 3. - Autoritățile administrației publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanta a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art. 4. – Se aprobă angajamentul că proiectul nu va fi generator de venit.
Art. 5. - Reprezentantul legal al comunei este, potrivit legii, primarul acesteia, în dubla sa calitate și de ordonator principal de credite, și se nominalizează și se delegă primarul comunei Sâniob, Molnar Jozsef reprezentantul legal al investiției.
Art. 6. – Se aprobă angajamentul că va rambursa contribuția financiară nerambursabilă primită dacă în termen de cinci ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar, activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelui cofinanțat prin FEADR fac obiectul uneia din următoarele situaţii:
a) încetarea sau delocalizarea unei activități productive în afara zonei vizate de program
b) o modificare a proprietăţii asupra acestor active corporale și necorporale care dă un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unui organism public;
c) o modificare substanţială care afectează natura, obiectivele sau condiţiile de realizare şi care ar determina subminarea obiectivelor iniţiale ale acestuia;
Art. 7. – Se aprobă angajamentul să se asigure cofinanțarea proiectului și să se suporte cheltuielile neeligibile dacă vor fi necesare în cadrul proiectului.
Art. 8. – Se aprobă angajamentul cu privire la asigurarea accesului gratuit la investiţia realizată prin proiect a întregii comunități din spațiul rural deservit de aceasta, în conformitate cu avizele/autorizațiile eliberate de autoritățile sanitar-veterinară, sănătate public și mediu pentru această investiție.
Art. 9. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Sâniob.
Art. 10. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului Comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Bihor și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei.
Art.11. - Se aprobă angajamentul de a asigura funcționarea la parametrii proiectați și în conformitate cu autorizațile/avizele eliberate de autoritățile competente (sanitar-veterinară, sănătate publică și mediu) precum și întreținerea investiţiei, pe o perioadă de minimum 5 ani, de la ultima tranșă de plată.
INIȚIATOR PROIECT:
Iozsef MOLNAR,
Primarul
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNIOB,
Maria-Elena MELA