Consiliul local al comunei Sânsimion, întrunit în ședința ordinară în data de 21 ianuarie 2021;
Având în vedere:
-referatul de aprobare al Primarului comunei Sânsimion, înregistrat sub nr.87/06.01.2020, în calitate de inițiator;
-raportul de specialitate al secretarului general UAT, înregistrat sub nr.88/06.01.2020
-prevederile Ordinului nr.426 din 28.10.2020 emis de Prefectul județului Harghita, privind constatarea declarării ca legal constituit a Consiliului Local al comunei Sânsimion;
-HCL NR.65/2020 privind Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local Sânsimion;
În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art.1. (1) - Se alege președinte de ședință, domnul CSATÓ ENDRE consilier local, care va conduce lucrările ședințelor Consiliului Local Sânsimion, în următoarele trei luni FEBRUARIE-APRILIE anul 2021.
(2)- Domnul consilier local Csató Endre, exercită atribuțiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare și funcţionare a Consiliului local al comunei Sânsimion cu privire la rolul președintelui de ședință.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al UAT, în termenul prevăzut de lege: Prefectului - Județul Harghita, Primarului comunei Sânsimion, Dl. Csató Endre, si se va publica pe pagina web wwwcsikszentsimon.ro .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gizella DANIKÓ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNSIMION,
László VERESS