Nr. 112 / 31.08.2022
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, pe baza criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii în comuna Sântandrei, sesiunea 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021

Inițiator proiect

Ioan MĂRCUȘ

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Sântandrei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 112 din 31.08.2022

privind aprobarea Listei de prioritate pentru acordarea locuințelor pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, pe baza criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii în comuna Sântandrei, sesiunea 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 15 alin. (1), (2) (2*1), (3) și (4) din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152 / 1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (actualizată); 
  3. art. 129 alin. (2) lit. c) și d), alin. (6) lit. b), alin. (7) pct. “e” și pct. „q” din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al Primarului comunei Sântandrei nr. 13135/17.08.2022, cu privire la necesitatea și oportunitatea proiectului de hotărâre;
  2. raportul nr. 13205/18.08.2022 al Comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor pentru tineri construite din fondurile ANL aflate în administrarea Primăriei comunei Sântandrei, referitor la aprobarea Listelor de prioritate pentru acordarea locuințelor pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, pe baza criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii în comuna Sântandrei, sesiunea 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021; 
  3. avizul consultativ al Comisiei Juridice;
  4. avizul consultativ al Comisiei Învățământ;

Luând act de:

  1. H.C.L. Sântandrei nr. 68/29.05.2018 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind modalitatea de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor pentru tineri construite prin A.N.L., administrarea, exploatarea și închirierea acestora;
  2. H.C.L. Sântandrei nr. 75/10 iulie 2018 privind aprobarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, în comuna Sântandrei;
  3. H.C.L. Sântandrei nr. 143/31.08.2021 privind aprobarea organizării unei noi sesiuni de depunere a cererilor, însoțite de actele doveditoare, pentru solicitanții de locuințe construite din fonduri ANL, care nu au fost repartizate la sesiunea anterioară, respectiv, 4 apartamente cu o cameră;
  4. H.C.L. Sântandrei nr.190/26.11.2021 privind aprobarea Listei solicitanților care au acces la locuințele ANL și a Listelor solicitanților care nu au acces la locuințele ANL, sesiunea 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021;
  5. Dispoziția Primarului Comunei Sântandrei nr. 119 din 18.10.2021 privind modificarea componenței Comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor pentru tineri construite din fondurile ANL și a comisiei sociale de analiză și soluționare a contestațiilor privind analiza solicitărilor și a modului de atribuire a locuințelor pentru tineri construite din fondurile ANL
  6. Procesul verbal nr. 12529 din 03.08.2022 cu propunerile Comisiei sociale de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a locuințelor pentru tineri construite din fondurile ANL aflate în administrarea Primăriei comunei Sântandrei, privind stabilirea Listei de prioritate pentru acordarea locuinelor ANL, sesiunea 15 septembrie – 15 octombrie 2021 și Anexa acestuia;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sântandrei

întrunit în a 18-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă Lista de prioritate pentru acordarea locuințelor ANL stabilită în funcție de punctajul și ordinea de prioritate stabilită de Comisia socială de analiză a solicitărilor de locuințe sociale și de locuințe pentru tineri construite din fondurile ANL, pentru dosarele depuse în sesiunea 15 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021, potrivit Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Ulterior aprobării Listei de prioritate, în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, aceasta se va face publică prin afișare la sediul Primăriei comunei Sântandrei, precum și prin postare pe site-ul instituției – www.primariasantandrei.ro.

Art. 3 - (1) Contestațiile vor fi depuse în termen de 7 (șapte) zile calendaristice de la data afișării, la Registratura Primăriei comunei Sântandrei. 

(2) Contestațiile vor fi soluționate în termen de 15 (cinsprezece) zile calendaristice de la data înregistrării, în conformitate cu legislația în vigoare.

Art. 4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Comunei Sântandrei.

Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică cu: 

    • Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor 
    • Primarul Comunei Sântandrei
    • Compartimentul Asistență Socială
    • Biroul Finanțe Contabilitate
    • Se publică  pe site-ul www.primariasintandrei.ro

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Florian DOMOCOȘ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNTANDREI,

Dorina ILEA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 112 / 31.08.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 112 / 31.08.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.08.2022
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 13.09.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 05.09.2022
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu