Nr. 183 / 28.11.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor” având ca beneficiar pe Chiș Ildiko - Maria

Inițiator proiect

Ioan MĂRCUȘ

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Sântandrei

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 183 din 28.11.2022

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor” având ca beneficiar pe Chiș Ildiko - Maria

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 5, alin. (1), art. 6, art. 12, art. 34, art. 37, art. 39, art. 40 din Ordinul Ministerului Dezvoltării și Turismului nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
  2. art. 5, art. 25, alin. (1), art. 56, alin. (6) și (7) și ale Anexei nr. 1, Cap. B, pct. 11, coloana 3 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 23 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
  4. art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al Primarului Comunei Sântandrei înregistrat sub nr. 17695/26.10.2022;
  2. raportul de specialitate al Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului nr. 17727 din 27.10.2022;
  3. documentația P.U.Z. întocmită de Proiectare EXPRESIV SRL - arh. Sim Rodica;
  4. anunțul nr. 17843 din 28 octombrie 2022 prin care a fost adus la cunoștință publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Chiș Ildiko - Maria;
  5. avizul cu caracter consultativ al Comisiei Urbanism;

Luând act de:

  1. Hotărârea Consiliului Local Sântandrei nr. 23/31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism;
  2. Raportul informării și consultării publicului nr. 10774 din 18.08.2022 referitor la parcurgerea etapelor din procesul de informare și consultare a publicului cu privire la Planul Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor ”;
  3. Avizului favorabil al Direcției Arhitectului Şef nr.145 din 11.10.2022  pentru Planul Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor”;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sântandrei

întrunit în a 21-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă documentaţia Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe cu funcțiuni complementare, nr. cad. 6516, localitatea Sântandrei, comuna Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar : Chiș Ildiko - Maria, în condiţiile prevăzute în Avizul favorabil nr. 145 din 11.10.2022 eliberat de Direcția Arhitectului Şef, precum şi în condiţiile impuse de celelalte avize date și obținute, anexe la prezenta hotărâre. 

Art. 2 - Inițiatoarea PUZ-ului propus are obligația să realizeze branșamentele și racordurile la rețelele existente (electrica și gaz) și la cele în curs de realizare (apă și canalizare), pentru cele 8 loturi de locuințe, pe cheltuiala proprie, conform obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare nr. 1072 din 25 octombrie 2022 redactată la Biroul Individual Notarial Bot Ioana Ștefania la sediul din mun. Oradea, Parcul Traian, nr. 4A, județul Bihor.

Art. 3 - Inițiatoarea PUZ-ului propus va rebalasta zonele de drum afectate de lucrările edilitare, după care va ceda în domeniul public lotul pentru lărgirea străzii Măceșului cu 4m lățime și cu loc de întoarcere, conform Declarației notariale cu încheierea de autentificare nr. 1072 din 25 octombrie 2022 redactată la Biroul Individual Notarial Bot Ioana Ștefania la sediul din mun. Oradea, Parcul Traian, nr. 4A, județul Bihor .

Art. 4 - Lotul paralel cu calea ferată, de circa 9m lățime, pentru obiective de utilitate publică (5% din suprafața terenului) va fi reconsiderat în viitoarea parcelare a terenului rămas din imobilul identificat cu nr. cad. 6516, conform Declarației notariale cu încheierea de autentificare nr. 1072 din 25 octombrie 2022 redactată la Biroul Individual Notarial Bot Ioana Ștefania la sediul din mun. Oradea, Parcul Traian, nr. 4A, județul Bihor. 

Art. 5 - Recepția construcțiilor de pe parcele va fi condiționată de finalizarea și recepția branșamentelor la utilitățile existente pe stradă și de cedarea lărgirii drumului cu locul de întoarcere, conform avizului de oportunitate.

Art. 6 -  Reglementările cu privire la organizarea urbanistică stabilite prin P.U.Z. au un termen de valabilitate de 5 ani de la data aprobării lor.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Județul Bihor____ Primar_____Beneficiarii PUZ____Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului_____Dosar special şedinţă_______Afișare.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Traian-Florin COSOR

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNTANDREI,

Dorina ILEA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 183 / 28.11.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 13
4 Numărul voturilor „PENTRU” 13
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 183 / 28.11.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.11.2022
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 14.12.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 12.12.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 21.12.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu