Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 173 / 13.11.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 8774, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Zbârce Teodor

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al comunei Sântandrei

Proiect de hotărâre

Nr. 173 din 13.11.2023

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 8774, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Zbârce Teodor

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 5 alin. (1), art. 6, art. 12, art. 34, art. 37, art. 39, art. 40 din Ordinul Ministerului Dezvoltării și Turismului nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism;
  2. art. 5, art. 25 alin. (1), art. 56 alin. (6) și (7) și ale Anexei nr. 1 Cap. B pct. 11 coloana 3 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 23 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
  4. art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare al Primarului Comunei Sântandrei înregistrat sub nr. 18999/13.11.2023;
  2. raportul de specialitate al Compartimentului Urbanism și Amenajarea Teritoriului nr. 19003/13.11.2023;
  3. documentația P.U.Z. întocmită de birou individual Arh. Szabo Ane Marie;
  4. anunțul nr. 19032 din 13 noiembrie 2023 prin care a fost adus la cunoștință publică Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal  ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 8774, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Zbârce Teodor;
  5. avizul cu caracter consultativ al Comisiei Urbanism;

Luând act de:

  1. Hotărârea Consiliului Local Sântandrei nr. 23/31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism;
  2. Raportul informării și consultării publicului   nr. 14277 din 20.09.2023  referitor la parcurgerea etapelor din procesul de informare și consultare a publicului cu privire la   Planul Urbanistic Zonal   ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 8774, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Zbârce Teodor; 
  3. Avizului favorabil al Direcției Arhitectului Şef nr. 130 din 06.10.2023;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sântandrei

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă documentaţia  Planului Urbanistic Zonal  ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 8774, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiar: Zbârce Teodor, în condiţiile prevăzute în Avizul favorabil nr. 130 din 06.10.2023 eliberat de Direcția Arhitectului Şef, precum şi în condiţiile impuse de celelalte avize date și obținute, anexe la prezenta hotărâre. 

Art. 2 - Inițiatorii PUZ-lui vor pietrui cu fonduri proprii drumurile propuse (decapare strat vegetal, așternere straturi de balast și piatră spartă și cilindrare) conform obligațiilor asumate prin Declarația notarială privind angajamentul de realizare a rețelelor edilitare și de pietruire a drumurilor cu încheierea de autentificare nr. 4671/10.11.2023 redactată la Societatea Profesională Notarială - Gârba, la sediul din Mun. Oradea, str. A. Cazaban nr. 55, bl. PB 55, ap. 3, județul Bihor.

Art. 3 - Inițiatorii PUZ-ului propus vor asigura extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică, iluminat public pe stâlpi, gaze naturale, apă și canalizare pe drumurile propuse și repietruirea drumului pe zonele afectate de execuția rețelelor, pe cheltuiala lor, conform Avizului de oportunitate nr. 36 din 23.12.2022 și  obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare  nr. 4671/10.11.2023.

Art. 4 - După realizarea rețelelor edilitare, drumurile nou create și terenurile aferente obiectivelor de utilitate publică (spații verzi, respectiv 5 % din suprafața terenului - amplasat conform avizului de oportunitate) se vor ceda în domeniul public, conform Declarației notariale menționate la art. 2 și 3. 

Art. 5 - (1) Autorizarea construcțiilor pe parcelele propuse prin PUZ se va face numai după autorizarea extinderii rețelelor de utilități mai susmenționate pe drumul propus cu excepția unei parcele necesară pentru extinderea rețelelor susmenționate, situată de regulă la capătul drumului propus.

            (2) Recepția construcțiilor de pe parcele va fi condiționată de finalizarea/recepția rețelelor de utilități și a branșamentelor aferente de: energie electrică, iluminat public, gaze naturale, apă și canalizare și de cedarea drumului și a terenului de utilitate publică în domeniul public al comunei, conform avizului de oportunitate menționat la art. 3.

Art. 6 - Reglementările cu privire la organizarea urbanistică stabilite prin P.U.Z. au un termen de valabilitate de 5 ani de la data aprobării lor.

Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Județul Bihor____ Primar_____Beneficiarul PUZ____Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului_____Publicare în Monitorul Oficial Local_________Dosar special şedinţă_______Afișare.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SÂNTANDREI

Ioan MĂRCUȘ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SÂNTANDREI

Dorina ILEA

Rezultate voturi