Art. 1 - Se aprobă documentația tehnico-economică - faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție cu titlul „Construcție pistă de biciclete în interiorul comunei Sântandrei (Sântandrei-Palota)”, aprobat spre finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 - Fondul Local, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă indicatorii tehnico – economici aferenți obiectivului de investiției „Construcție pistă de biciclete în interiorul comunei Sântandrei (Sântandrei-Palota)”, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se împuternicește domnul Ioan MĂRCUȘ, primarul comunei Sântandrei, în calitate de reprezentant legal, să semneze toate documentele necesare întocmirii, aprobării și implementării proiectului de investiții.
Art. 4 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Sântandrei, prin compartimentele de specialitate.
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor,
- Primarul Comunei Sântandrei;
- Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale;
- Compartimentul Achiziții Publice, Proiecte și Finanțări Externe;
- Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului;
- Publicare în Monitorul Oficial Local
- Dosar special de ședință.