Art. 1 - Se aprobă documentaţia Planului Urbanistic Zonal ”Lotizare pentru locuințe și funcțiuni complementare, nr. cad. 4979, localitatea Sântandrei, județul Bihor”, având ca beneficiari Trip Claudiu-Daniel, Alba Alina-Mariana și Purtan Daniel-Cristian, în condiţiile prevăzute în Avizul favorabilnr. 37 din 05.04.2024 eliberat de Direcția Arhitectului Şef, precum şi în condiţiile impuse de celelalte avize date și obținute, anexe la prezenta hotărâre.
Art. 2 - Inițiatorii PUZ-lui vor pietrui cu fonduri proprii drumurile propuse (decapare strat vegetal, așternere straturi de balast, piatră spartă și cilindrare) conform obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare nr. 5738/14.11.2023 redactată la Biroul Notarial Individual Raluca-Giorgiana BODEA la sediul din mun. Oradea, str. Roman Ciorogariu, nr. 1, județul Bihor.
Art. 3 - Inițiatorii PUZ-ului propus vor asigura extinderea rețelelor de alimentare cu energie electrică, iluminat public pe stâlpi, gaze naturale, apă și canalizare pe drumurile propuse și repietruirea drumurilor pe zonele afectate de execuția rețelelor, pe cheltuiala lor, conform Avizului de oportunitate nr. 2 din 20.01.2023 și a obligațiilor asumate prin Declarația notarială cu încheierea de autentificare nr. 5738/14.11.2023 redactată la Biroul Notarial Individual Raluca-Giorgiana BODEA la sediul din mun. Oradea, str. Roman Ciorogariu, nr. 1, județul Bihor.
Art. 4 - După realizarea rețelelor edilitare, drumurile nou create și terenurile aferente obiectivelor de utilitate publică (spații verzi, respectiv 5 % din suprafața terenului - amplasat conform avizului de oportunitate) se vor ceda în domeniul public, conform Declarației notariale menționate la art. 2 și 3.
Art. 5 - (1) Autorizarea construcțiilor pe parcelele propuse prin PUZ se va face numai după autorizarea extinderii rețelelor de utilități mai susmenționate pe drumurile propuse, cu excepția unei parcele necesare pentru extinderea rețelelor mai susmenționate, situată de regulă, la capătul drumului propus.
(2) Recepția construcțiilor de pe parcele va fi condiționată de finalizarea/recepția rețelelor de utilități și a branșamentelor aferente de: energie electrică, iluminat public, gaze naturale, apă și canalizare și de cedarea drumului și a terenului de utilitate publică în domeniul public al comunei, conform avizului de oportunitate nr. 2 din 20.01.2023.
Art. 6 - Reglementările cu privire la organizarea urbanistică stabilite prin P.U.Z. au un termen de valabilitate de 5 ani de la data aprobării lor, timp în care trebuiesc realizate rețelele edilitare și celelalte obligații stabilite prin avizul de oportunitate.
Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică cu: Instituţia Prefectului - Județul Bihor ______ Primar ______Beneficiari PUZ ________Compartimentul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului _______Publicare în Monitorul Oficial Local______Dosar special şedinţă.