Consiliul local Sarbeni, judetul Teleorman, intrunit in sedinta ordinara in data de 15 noiembrie 2023,
Având în vedere temeiurile juridice prevăzute de:
- prevederile art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 136 din Constituția României, republicată;
- prevederile art. 10 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 863 lit.f) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
- art.129 alin. (7), lit. s), art. 590 alin. (1) lit. b), art. 592 și art. 593din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 35 alin. (2) din Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
- art.1, alin. (1) şi art. 2, alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fară stăpân, aprobată prin Legea nr. 22/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 3 şi art. 8 din Anexa la H.G.nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001;
- Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor,republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr. 1/2014 pentru aprobarea Normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor;
- Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016;
- O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
- H.G. nr. 955/2004 pentru aprobarea regulamentelor cadru de aplicare a OG nr. 71/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr. 80/2005 pentru aprobarea Normei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind stabilirea documentelor şi evidenţelor necesare in cadrul activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 60/2004 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003;
- O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu modificările şi completările ulterioare;
- O.G. nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 3 alin. (2), art. 31, art. 40 - 49 și art. 80 - 83 din Legea nr. 24/2000 (rr) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de:
- Referatul de aprobare al Primarului comunei Sârbeni, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 4427 din 09 Noiembrie 2023;
- Raportul de specialitate întocmit de compartimentul de specialitate înregistrat sub nr. 4428 din 09 noiembrie 2023;
- avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Sârbeni ;
- circulara Institutiei Prefectului Judetului Teleorman, nr. 1494 din 1.02.2023;
- adresa D.S.V.S.A Teleorman nr. 3377 din 23.02.2023;
În temeiul prevederilor art. 139 alin.(1) şiart. 196, alin (1), lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ al României, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SÂRBENI
Adoptă prezenta hotărâre:
Art.1. (1) Se aprobă înfiinţarea Serviciului public de gestionare a câinilor fară stăpân al comunei Sârbeni, județul Teleorman, fără personalitate juridică.
(2) Se aprobă ca modalitate de gestiune a Serviciului publicde gestionarea câinilor fară stăpân al comunei Sârbeni,județul Teleorman, gestiunea delegată, conform studiului de oportunitate din Anexa1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă delegarea gestiunii Serviciului public de gestionarea câinilor fară stăpân al comunei Sârbeni numai către personae juridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor.
Art.3. Se aprobă încheierea unui contract de delegarea gestiunii în condiţiile legii pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu aceaşi perioadă, a Serviciului public de gestionare a câinilor fară stăpân din comuna Sârbeni, județul Teleorman, conform Anexei 2 la prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă mandatarea domnului Șerban Stelian în calitate de primar al comunei Sârbeni, județul Teleorman pentru atribuirea în condițiile legii și semnarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public cu persoana juridică, asociaţia sau fundaţia câştigătoare a achiziţiei având ca obiect realizarea activităţii de gestionarea câinilor fară stăpân.
Art.5. Se aprobă Regulamentul Serviciului public de gestionarea câinilor fară stăpân din comuna Sârbeni, județul Teleorman, în forma prevăzută în Anexa nr. 3 şi care va deveni anexă la Contractul de delegarea gestiunii Serviciului public de gestionarea câinilor fară stăpân.
Art.6. Se aprobă Caietul de Sarcini al Serviciului public de gestionarea câinilor fară stăpân din comuna Sârbeni, județul Teleorman, în forma prevăzută în Anexa nr. 4 şi care va devein anexa la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de gestionarea câinilor fară stăpân.
Art.7. Anexele nr. 1, 2, 3 si 4, fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.8. (1) Secretarul general al comunei Sârbeni, va comunica prezenta hotărâre, Instituției Prefectului Județului Teleorman în vederea exercitării controlului privind legalitatea, primarului comunei Sârbeni, instituțiilor și compartimentelor interesate pentru cunoastere și aplicare.
(2). Aducerea la cunoștință publică se va face prin afișare la sediul autorității administrației publice locale, în spațiul accesibil publicului și pe site-ul Primăriei comunei Sârbeni, județul Teleorman, primariacomuneisirbeni@yahoo.com .