Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 74 / 28.10.2021
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiție „Modernizare străzi în satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil şi Sarichioi, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investiţii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Viceprimar

Forma inițiatorului

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al comunei Sarichioi

Comuna Sarichioi

Proiect de hotărâre

Nr. 74 din 28.10.2021

privind aprobarea cererii de finanţare şi a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiție „Modernizare străzi în satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil şi Sarichioi, comuna Sarichioi, judeţul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investiţii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. - art.120 alin.(1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. - art. 3 si art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3.  - art. 7 alin. (2) din Codul Civil - adoptat prin Legea nr.287/2009;
  4. - Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  5. - Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. - art.129 alin.(2) lit.b) din O.U.G nr.57/2019-privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. - art. 7 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
  8. - O.U.G. nr. 95/2021 privind aprobarea Programul naţional de investitii ,,Anghel Saligny”;
  9. - Ordinul M.D.L.P.A. nr. 1333/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 95/2021 privind aprobarea Programul national de investitii ,,Anghel Saligny”;
  10. - art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  11. - Ordinul M.D.L.P.A. nr. 1321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny";
  12. - Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale;
  13. ​- Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; 

Ținând cont de:

  1. - Nota de fundamentare a domnului Primar Finoghen Vitali-Cristian înregistrat sub nr. 11501/ 28.10.2021 prin care se susține necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
  2. - raportul domnului viceprimar Florin COSTACHE, înregistrat sub nr. 11502/ 28.10.2021;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sarichioi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă devizul general estimativ pentru obiectivul de investiție „Modernizare strazi in satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil si Sarichioi, comuna Sarichioi, judetul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investitii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021, conform anexei nr. 1, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.  Se aprobă cererea de finantare pentru obiectivul de investiție „Modernizare strazi in satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil si Sarichioi, comuna Sarichioi, judetul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investitii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021, conform anexei nr. 2, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3.  Se aprobă contribuția proprie  din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 590.674,92 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului „Modernizare strazi in satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil si Sarichioi, comuna Sarichioi, judetul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investitii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021.

Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Modernizare strazi in satele Visterna, Enisala, Sabangia, Zebil si Sarichioi, comuna Sarichioi, judetul Tulcea" - ETAPA 1, prin Programul national de investitii ,,Anghel Saligny” aprobat prin O.U.G. nr. 95/2021pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din Bugetul Primariei Comunei Sarichioi.

Art.5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Art.6. Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanţa de contencios administrativă competentă, în condițiile Legii nr.554/2004 – legea contenciosului administrativ, modificată și completată ulterior.

Art.7. Se împuternicește Primarul Comunei Sarichioi , domnul  Vitali- Cristian  FINOGHEN, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele  U.A.T. Comuna Sarichioi. 

Art.8. Secretarul general al comunei Sarichioi, judeţul Tulcea va comunica hotărârea la Instituţia Prefectului judeţului Tulcea, în vederea exercitării controlului de legalitate, domnului Primar, domnului Viceprimar,  Compartimentului Salarizare-Investiții, persoanelor interesate şi o va afişa pentru aducere la cunostinţă publică .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SARICHIOI

Vitali-Cristian FINOGHEN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SARICHIOI

Cornel DITCOV

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul primar ia cuvântul și prezintă punctele 2,3 și 4. Este vorba despre proiecte noi care se doresc a fi depuse pe Programul național de investiții Anghel  Saligny, aprobat prin O.U.G nr.95/2021. Am mai încercat să depunem proiectul de asfaltare și pe CNI, dar depășeam valoare acceptată de ei, fapt pentru care a fost divizat în 2 proiecte și am decis să îl depunem pe programul național de investiții. Valoarea care nu trebuia sa depășească pragul acceptat de cei de la CNI era de 27.000.000 lei.  În acest moment pe programul național de investiții ” Anghel Saligny” sunt deschise doar 2 linii de finanțare, drumuri și apă-canal.  La punctul 4 de pe ordinea de zi este vorba despre racordarea cetățenilor la canalizare, care să fie executată de către o firmă specializată. De asemenea, în cadrul acestui proiect este prinsă și modernizarea stației de epurare. În cadrul acestor proiecte, comuna Sarichioi va suporta plata unor cofinanțări, destul de substanțiale, dar totuși consider că este mult mai bine așa, să să facă aceste proiecte pe niște linii de finanțare, decât să fie făcute cu banii proprii.  Domnul Alexandru FILIP întreabă când vor fi asfaltate anumite străzi din comună, cum ar fi: strada Orizontului, strada Razim, străzi din Zebil și din Visterna. Domnul primar precizează că a fost semnat contractul cu SC Autoprima Serv SRL, iar dacă totul decurge bine, poate chiar săptămâna viitoare se va emite ordinul de începere a lucrărilor.  Cam acestea au fost lucrurile care am avut să vi le spun.

Rezultate voturi