ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 18 din 10.02.2026

PROCEDURĂ DE ACORDARE

 A AJUTOARELOR DE URGENȚĂ / COMUNITARE si AJUTOR DE ÎNMORMÂNTARE 

 (în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu completările și modificările ulterioare)

 

Art. 1. - Considerații generale

    (1) Obiectivul principal al asistenţei sociale este protejarea persoanelor care datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea de a-şi asigura singure nevoile sociale,de a-şi dezvolta propriile capacităţi şi competenţe pentru integrarea socială, la care se adaugă categorii sociale cu preponderenţă persoane vârstnice,familii monoparentale, familii cu mulţi copii, cu venituri mici sau fără venituri.

  (2) În conformitate cu prevederile art. 85 din Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale pot acorda, din bugetele proprii, prin hotărâre a consiliilor locale, următoarele categorii de ajutoare:

      a) ajutoare de urgenţă destinate familiilor sau persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum şi pentru alte situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială.

    b) ajutoare comunitare, în bani şi/sau în natură, destinate persoanelor singure şi familiilor aflate în situaţii de dificultate, pe baza nevoilor identificate prin anchetă social

. (3). În conformitate cu prevederile art. 83 din Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare,primarii pot acorda un ajutor financiar pentru cheltuieli de înmormântare  , în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune,  care include componenta   de ajutor de incluziune.

  Art. 2 Situatia care motivează acordarea  ajutorul de înmormântare 

      (1) Primarii pot acorda un ajutor financiar pentru cheltuieli de înmormântare  , în cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de venit minim de incluziune,  care include component  de ajutor de incluziune, unei singure persoane care poate fi după caz sot/sotie supravietuitor, copil, părinte, tutore, curator,  moștenitor în condițiile  dreptului comun  sau în lipsa acestuia, persoana care face dovada că a suportat  cheltuielile de înmormântare .

         (2) Ajutorul  se acordă pe bază de cerere însoţită de copia următoarelor acte justificative, după caz:

            a) certificatul de deces, în original şi în copie;
            b) actul de identitate al solicitantului;
            c) acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator;
           d) dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea. 

Art. 3. - Situaţiile deosebite și situații de necesitate pentru care se acordă ajutoare de urgenţă/comunitare

       (1) Primarul poate acorda ajutoare de urgență/comunitare persoanelor singure/familiilor din ale căror venituri nu pot fi asigurate costurile generate de situația de urgență, întrucât ar conduce la imposibilitatea asigurării unui trai decent și la risc de excluziune socială.

   1.1. Situaţii care motivează acordarea ajutoarelor de urgenţă:

        a) calamități naturale determinate de cutremure, inundații, explozii, avarii, alunecări sau prăbușiri de teren, prăbușiri ale unor construcții sau instalații, tornade sau alte calamități naturale, epidemii, epizooții sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factori de risc specifici;

        b) incendii;

        c) accidente;

        d) situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială;

        e) necesitatea de internare, îngrijiri medicale, efectuarea de investigaţii medicale(analize, RMN, CT, etc) in conformitate cu protocoalele terapeutice recomandate de medicii specialiști, pentru care decontarea de către CAS nu este integrală;

        f) intervenții chirurgicale, procurarea de medicamente sau tratamente postoperatori in în conformitate cu protocoalele terapeutice sau terapii recomandate de medici pentru care decontarea de către CAS nu este integrală

        g) achiziționarea de dispozitive de mobilitate sau tehnologii assistive (orteze/proteze/echipamente asistive, etc) pentru care decontarea de către CAS nu este integrală iar achizitionarea din surse proprii este imposibilă ;

         h) acordarea/distribuirea unor pachete de alimente/igienă, după caz, pe perioada stărilor de urgenţă, epidemii sau în cazul oricărei situaţii deosebite

         i) repatrierea corpului neînsufleţit al unei persoane care a decedat în străinătate şi pentru care familia trebuie să suporte costuri mari, însă aceasta nu poate să îşi îndeplinească obligaţiile legale datorită veniturilor reduse

        j) alte situații ce se pot ivi referitoare la evenimente neprevăzute.

1.2. Situaţii care motivează acordarea ajutoarelor comunitare:

       a) achitarea unor debite/chirii/penalităţi/majorări către furnizorii de utilităţi sau către asociaţia de locatari sau instituţii care le percep în situaţii de incapacitate financiară obiectivă;

       b) acordarea unui ajutor de urgență în natură constând în lemne de foc;

       c) repararea, distribuirea materialelor la domiciliul persoanelor singure sau familiilor aflate în situaţii de risc social, ale căror locuinţe sunt într-o stare avansată de degradare;

        d) susținerea persoanelor care au efectuat pedepse private de libertate şi care fac dovada că au avut ultimul domiciliu pe raza  comunei Sarmasag şi se află în situaţie temporară de dificultate financiară şi locativă;

        e) cazul persoanelor care nu realizează nici un fel de venit pentru depășirea temporară a unei situaţii de imposibilitate financiară obiectivă;

        f) achitarea unor cheltuieli de închiriere a unor spații de locuit persoanelor/familiilor care au fost victime ale violenței domestice;

      g) situația persoanelor cu handicap grav sau accentuat care se află în imposibilitatea achitării unor cheltuieli notariale (proceduri succesorale), nefiind alte posibilități de sprijin din partea familiei extinse sau acestea au fost epuizate, cu scopul de a beneficia de drepturile cuvenite;

        h) suportarea din bugetul local, în cazurile de violenţă domestică constatate în urma luării în evidenţă a victimei de către compartimentul de asistentă socială și  autoritate tutelară, cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum şi cele necesare pentru obţinerea certificatelor medicolegale pentru victimele violenţei domestice și cheltuielile cu asistenţa medicală a victimelor violenţei domestice care nu sunt asigurate medical conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice;

       i) suportarea cheltuielilor de înmormântare, din bugetul local, în cazul decesului unei persoane care nu are susţinători legali/rude sau dacă nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găseşte într-un loc necunoscut ori nu îşi îndeplineşte obligaţia din diferite cauze temeinic justificate;

       j) alte situații ce se pot ivi referitoare la evenimente neprevăzute.

 Art. 4. - Solicitarea ajutoarelor de urgenţă și comunitare

(1) Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă sau a ajutoarelor comunitare are la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, documente doveditoare privind componenta familiei, a veniturilor, a bunurilor mobile si imobile din proprietate, după cum urmează:

a) Documente care atestă componenţa familiei, respectiv:

- actul de identitate al solicitantului şi a tuturor membrilor de familie, cu care gospodăreşte împreună;

- certificatele de naştere le copiilor;

- alte acte doveditoare privind componenţa familiei;

- acte care să ateste calitatea de moştenitor, tutore, curator;

- certificat de căsătorie;

- hotărârea judecătorească de divorţ;

- certificat de deces;

- certificat de încadrare în grad de handicap.

b) documente privitoare la veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară solicitării:

- adeverinţă cu salariul net;

- cupon de pensie/şomaj;

- cuponul/extras bancar al alocaţiei de stat pentru copii;

- cuponul indemnizaţiei de handicap;

- orice alte acte din care să rezulte veniturile familiei.

c) documente justificative privind situaţia de urgenţă invocată şi a sumelor solicitate :

- acte care să justifice şi să susţină cererea de ajutor de urgenţă (ex. acte medicale, certificate de deces sau orice alte documente care să certifice existenţa situaţiilor de necesitate deosebite ale familiilor);

- documente eliberate de autorităţile competente pentru constatarea situaţiilor de necesitate sau a situaţiilor deosebite;

- poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale şi sau/înscrisul de constatare şi evaluare a prejudiciilor, precum şi de stabilire a cuantumului despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat, potrivit prevederilor Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor,republicată;

- pentru achiziţia de echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare, dovada eliberată de autorităţile competente privind costul total al acestora, precum şi cheltuielile suportate de acestea;

- proces-verbal de constatare a incendiului/efectelor calamităţilor eliberat de organe competente;

- facturi fiscale/chitanţe, în original, pe numele celui care face solicitarea, care a suportat cheltuielile de înmormântare;

- documente justificative privind cheltuielile cu întocmirea actelor juridice, precum şi cele necesare pentru obţinerea certificatelor medico-legale pentru victimele violenţei domestice;

-documente justificative privind cheltuielile cu asistenţa medicală a victimelor violenţei domestice care nu sunt asigurate medical;

- documente privind repatrierea corpului neinsuflețit;

- documente privind eliberarea din penitenciar;

- documente eliberate de autorităţile competente pentru constatarea situaţiilor de necesitate sau a situaţiilor deosebite;

- alte documente la solicitarea persoanelor desemnate să efectueze verificarea în funcţie de situaţia constatată.

(2) Pentru acordarea ajutoarelor de urgenţă sau comunitare personalul compartimentului de asistență socială și autoritate tutelaraă  efectuează verificarea de teren prin care se certifică situaţiile de necesitate sau după caz, situaţiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.

(3) În situaţia în care persoana singură/familia care solicită ajutorul de urgenţă refuză să furnizeze informaţiile necesare se consideră că aceasta nu se află într-o situaţie prevăzută de lege pentru acordarea ajutorului de urgenţă.

(4) Cuantumul și plata ajutorului de urgență sau comunitar sunt stabilite și aprobate prin dispoziția primarului, și se suportă din bugetul local, în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

(5) Ajutoarele de urgenţă sau comunitare se acordă pentru acoperirea nevoilor de bază ale familiei sau ale persoanei singure aflate în situaţiile de necesitate sau deosebite şi au în vedere, în principal, menţinerea locuinţei şi asigurarea condiţiilor de locuit, asigurarea nevoilor zilnice de trai, accesul la servicii medicale şi/sau de recuperare a stării de sănătate ori a capacităţii de muncă, combaterea cauzelor ce pot duce la abandon şcolar, precum şi a altor cauze ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Art. 5. - (1) Ajutoarele de urgenţă sau comunitare în funcţie de situaţia pentru care se solicită, se stabilesc ţinând cont de următoarele criterii, după caz:

  a) gradul de distrugere a locuinţei şi a bunurilor deţinute de familie sau de persoana

singură;

  b) tipul locuinţei;

  c) asigurarea obligatorie a locuinţei potrivit prevederilor Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, şi cuantumul despăgubirii;

 d) bolile şi afecţiunile medicale ale persoanei sau membrului/membrilor de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă şi gravitatea acestora;

 e) perioada de tratament medical şi de recuperare medicală ale persoanei sau membrului/membrilor de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă;

 f) nivelul de decontare a serviciilor medicale, a medicamentelor, a ortezelor, protezelor, dispozitivelor medicale de către casele de asigurări sociale de sănătate sau de terţi pentru persoana sau membrul/membrii de familie care au solicitat ajutorul de urgenţă;

  g) calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

  h) calitatea de asigurat în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;

  i) tipul familiei şi numărul membrilor din familie;

  j) veniturile nete lunare pe membru de familie sau ale persoanei singure;

  k) nivelul de îndatorare a persoanei sau a familiei ce poate determina situaţii de risc de excluziune socială;

  l) posibilitatea de susţinere din veniturile proprii, fără afectarea nevoilor de trai minimale definite de Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a cheltuielilor suplimentare generate de situaţia de necesitate sau deosebită;

 m) complementaritatea unor forme de sprijin din surse publice sau private.

            (2) În caz de calamităţi naturale, inundaţii, incendii sau alte situaţii similare, ajutoarele de urgenţă se pot acorda familiilor sau persoanelor singure care locuiesc în respectiva locuinţă cu contract de închiriere, comodat sau care sunt tolerate în locuinţa respectivă, dacă ajutorul nu a fost solicitat de proprietarul locuinţei.

           (3)  Ajutoarelor de urgență/comunitare pot fi acordate periodic  însă nu mai mult de o singură dată într-o perioadă de 12 luni, persoanelor singure/familiilor care au domiciliul/reședința pe raza comunei Șărmășag, care se află în  situaţiile   deosebite si de necesitate   determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune social.

Art.6 Ajutorul de urgență/ajutoarele comunitare se acordă prin dispoziția primarului pe baza solicitării scrise(cerere) însoțită de documente justificative privind componența familiei, veniturile realizate de membrii familiei, precum și de orice alte acte privitoare la situația deosebită de dificultate sau de necesitate.

Art.7 (1) Cuntumul ajutorului de urgență / ajutoarelor comunitare se va stabili prin dispoziția primarului, în limita sumelor aprobate în bugetul local. Fondurile necesare pentru plata ajutoarelor de urgență,   ajutoarelor comunitare și a ajutoarelor de înmormântare se suportă din bugetele locale.

 (2) Ajutoarele de urgenţă sau comunitare acordate nu sunt supuse impozitului pe venit şi nu se iau în considerare la stabilirea altor drepturi de asistenţă socială acordate de la bugetul de stat şi/sau bugetele locale.

 Art.8.Formularul de Cerere – declarație pe propria răspundere pentru solicitarea ajutorului de urgență/comunitară constituie Anexa nr. 1 și  Ancheta socială Anexa nr. 2 la prezenta Procedură din care face parte integrantă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



















Anexă 1 la Procedura   

     

    Model Cerere - declaraţie pe propria răspundere pentru solicitarea ajutorului de urgenţă/comunitar

 

 

       Subsemnatul,________________________, cetăţean român/UE/străin/apatrid, având CNP _______________., posesor al actului de identitat______seria____nr._______, domiciliat în ____________________sat__________________str___________________nr._______bl_____, sc_____ap._____jud. ______________persoană singură/reprezentant al familiei care are următorii membri:

 

1. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

2. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

3. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

4. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

5. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

6. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

7. numele şi prenumele ,_______________________________ având CNP _________________________

posesor al actului de identitate ______________________;

solicit acordarea unui ajutor de urgenţă/comunitar de la bugetul local în vedereadepăşirii situaţiei de necesitate/deosebite în care ne aflăm eu şi familia mea.

Situaţia de necesitate/deosebită este:

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

       În vederea solicitării ajutorului de urgenţă/comunitar declar pe propria răspundere  următoarele:

 

  1. venitul total al persoanei singure/familiei realizat în luna anterioară este de  _____________lei;(____________________________________________________________________)

        2. nici eu şi nici un alt membru al familiei mele, după caz, nu beneficiem de aceastăformă de ajutor şi nici nu am depus alte cereri în prezent;

        3. la momentul de faţă deţin/nu deţin în proprietate locuinţa de domiciliu/reşedinţă;

        4. mă oblig să utilizez ajutorul de urgenţă numai pentru depăşirea situaţiei de necesitate/deosebite

        5. mă oblig să depun acte doveditoare a cheltuielilor suportate în termen de 12 luni

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul acordării ajutorului de urgenţă/comunitar, precum şi prelucrarea în scop statistic a acestora.

Sunt de acord cu preluarea de date şi informaţii cu privire la persoana mea şi/sau a membrilor familiei pe care o reprezint, pentru acordarea ajutorului de

urgenţă/comunitar.

 

Numele şi prenumele ........................................................ Semnătura ................

Data ......................



























Anexă 2 la Procedura

   

JUDEȚUL SĂLAJ                                                                                                          

COMUNA SĂRMĂȘAG

COMPARTIMENTUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI AUTORITATE TUTELARĂ

 

                                               

        Certificare primar,

             (semnatura)                               Model     ANCHETĂ SOCIALĂ

                                                         pentru acordarea unui ajutor de urgență /comunitar

 

    Efectuata la data de ________________pentru acordarea __________________________

   Urmarea a cererii inregistrate sub numărul ___________la data de _________a dlui/dnei

    DATE PERSONALE ALE SOLICITANTULUI 

 Numele si prenumele __________________________CNP . ______________________act de identitate _____ seria ________nr _____________, eliberat de SPCLEP _______________ la data de _____________________

     DATE DE CONTACT ALE SOLICITANTULUI

   Comuna Sarmasag, sat ___________________ ,str__________________nr. _____ bl._______ sc._____ Ap._____,Județul ___________.

    STAREA CIVILĂ A SOLICITANTULUI

     Căsatorit ____, divortat______, necasatorit____, despărtit in fapt______, vaduv_____, uniune consencuală______

    NUMĂR DE PERSOANE  DIN FAMILIE        -număr de persoane adulte _______

                                                                                     -număr de persoane sub 18 ani ____

 

   DATE PERSONALE ȘI FAMILIALE(component familiei)

Nr.

Crt

Nume și prenume            

C.N.P                       

Relația de rudenie             

Ocupația

Cuantum (lei)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total 

 

 

 

 

 

CONDIȚII DE LOCUIT

 Apartament/casă  cu ___ camere, cu suprafața locuibilă de ____ mp.materioalul din care este construita ________________ ___________Proprietatea lui:_______________________________________________________

Condiții de igienă _________________________________________________________________________________________________________________________________________________

 MOTIVUL SOLICITARII AJUTORULUI DE URGENȚĂ/COMUNITAR

_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

PREJUDICII CONSTATATE 

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

STAREA SĂNĂTĂȚII

__________________________________________________________________________________________

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Se propune              acordarea__________, neacordare__________ ajutorului de urgentaă/comunitar

Suma acordată ____________________

 MOTIVATIA 

_______________________________________________________________________________________________

_______________________________________________________________________________________________

_________________________________________________________________________________________________

   Am luat la cunostință                                                                          Întocmit________________________

Solicitant______________________                                        

Semnatura____________________                                                     Semnatura _______________________