Art. 1. – Se aprobă devizul general actualizat conform prevederilor Legii 141/2025 privind unele masuri fiscal-bugetare aferent obiectivul de investiții „Reabilitare energetica scoala Beresti – corp nou, Comuna Sascut, Judetul Bacau”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Redresare si Rezilienta –Componenta C10- Fondul Local, Axa I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unitaților administrativ-teritoriale, contract de finanțare nr. 9494/25.01.2023 (2033/13.02.2023), conform Anexei nr. 1 parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2. – Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Comunei Sascut, județul Bacău a sumei de 906.727,31 lei la care se adaugă TVA in valoare de 179.573,02 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local;
Art.3 - Prevederile prezentei Hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de către domnul Apostol Ionel, primar al Comunei Sascut, prin intermediul aparatului de specialitate;
Art.4. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Sascut, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Sascut, Compartimentului Financiar - Contabilitate, Instituţiei Prefectului-Judetul Bacău şi se aduce la cunostinţa publica prin afișarea la sediu, precum și prin publicarea pe site-ul http://www.primaria-sascut.ro.