Art.1. Se aprobă Regulamentul privind modul de utilizare a microbuzelor școlare pentru transportul elevilor elevilor care frecventează cursurile învățământului școlar și preșcolar, la instituțiile de învățământ de pe raza comunei Scânteia, județul Iasi, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de managerul de transport din cadrul primăriei comunei Scânteia, județul Iasi.
Art. 3. Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Scânteia, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, managerului de transport din cadrul primăriei comunei Scânteia, autorităților instituțiilor sau persoanelor interesate, compartimentului financiar contabilitate, și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.