Art. 1. (1) Se aprobă proiectul ,,Modernizarea și dotarea Căminului Cultural ,,Valentin Silvestru” din satul Scânteia, comuna Scânteia, județul Iași, pentru promovarea, valorificarea și conservarea patrimoniului local și susținerea activităților culturale și creative în comunitatea locală”, cu o valoare eligibilă de 101.854,00 lei, echivalent a 20.000,00 euro (calculat la cursul de 5,0927 lei/euro din data de 10 octombrie 2025), ce urmează a fi depus spre finanțare nerambursabilă în cadrul Intervenției APC5 – Valorificare patrimoniului local, prin GAL „Colinele Iașilor”.
(2) Cheltuielile aferente proiectului se vor înscrie în bugetul local al Comunei Scânteia, județul Iași în cazul obținerii finanțării nerambursabile, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului pentru Intervenția „APC5 –Valorificarea patrimoniul local”.
(3) Se aprobă în Anexa 1 – Nota de fundamentare ataşată prezentei Hotărâri, depunerea cererii de finanțare și participarea Comunei Scânteia, județul Iași în cadrul apelului lansat de GAL „Colinele Iașilor”, sesiunea nr. nr. 810/818/1/4 AN 2025 precum și a documentațiilor aferente proiectului.
(4) Numărul locuitorilor deserviți de Proiect, utilizatorii direcți, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în Anexa 1 – Nota de fundamentare, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. UAT Comuna Scânteia, județul Iași își ia angajamentul că va asigura din fonduri prevăzute în bugetul local, sumele ce reprezintă cheltuielile neeligibile ale Proiectului, la care se adaugă TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile și neeligibile ale Proiectului.
Art. 3. Se aprobă asumarea de către UAT Comuna Scânteia, județul Iași a tuturor cheltuielilor cu întreținerea/mentenanţa/ reparaţia, exploatarea și funcționarea bunurilor și dotărilor achiziționate, pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți prin proiect.
Art. 4. UAT Comuna Scânteia, județul Iași declară că proiectul este negenerator de venit, investiția fiind destinată exclusiv activităților de utilitate publică (întreținerea drumurilor, pășunilor și domeniului public).
Art. 5. Reprezentantul legal al comunei Scânteia, județul Iași este primarul acesteia, domnul Mihai DARABANĂ, în dubla sa calitate de primar și de ordonator principal de credite. Domnul Mihai DARABANĂ este reprezentantul legal al comunei Scânteia, județul Iași în relația cu Grupul de Acțiune Locală „Colinele Iașilor” și cu AFIR, pe toată durata implementării proiectului.
Art. 6. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către domnul Mihai DARABANĂ, primarul comunei Scânteia, județul Iași.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului Comunei Scânteia, județul Iași, prefectului județului Iași, funcționarilor publici din cadrul compartimentelor financiar-contabilitate, buget și salarizare, investiții și achiziții publice, și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.