Art. 1. Începând cu data de 01.01.2026, se aprobă exercitarea funcției de audit public intern de către comuna Scânteia, județul Iași, în sistem de cooperare în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Moldova”.
Art. 2. (1) Se aprobă aderarea comunei Scânteia, județul Iași, la Acordul de cooperare nr. 1/15.12.2017 pentru organizarea și exercitarea funcției de audit public intern încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Moldova”, potrivit Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Obligațiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la art. 2 alin. (1), pe întreaga durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei Scânteia, județul Iași sub formă de contribuție în sumă de 3.500 lei/lunar.
Art. 3. Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către primarul comunei Scânteia, județul Iași.
Art. 4. Prezenta hotărâre se poate contesta în condițiile și termenele Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general alcomunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei, Prefectului Județului Iași, președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Moldova” compartimentelor de achiziții publice și financiar contabilitate, autorităților, instituțiilor sau persoanelor interesate, și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet https://www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.