Art. 1. Se aprobă acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă în regim de catering, în limita unei valori zilnice de 16,5 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, pentru elevii Școlii Gimnaziale cu personalitate juridică „Axinte Uricariul” Scânteia, județul Iași și ai unităților de învățământ preuniversitar de stat subordonate, în anul 2026.
Art. 2. Se aprobă tipul de suport alimentar și acordarea acestuia, după cum urmează:
Nr. crt. | Unitatea de învăţământ cu personalitate juridică (PJ) | Suport alimentar constând în: | Ora de raportare a prezenței | Intervalul orar de distribuire |
1. | Şcoala Gimnazială ”Axinte Uricariul”, Scânteia | masă caldă, în regim catering sau pachet alimentar, pentru elevii din învățământul primar și gimnazial | Schimbul I, ora 8:10 | Schimbul I, ora 9:50 |
Schimbul II, ora 14:10 | Schimbul II, ora 15:45 |
Nr. crt. | Demunirea unităţilor de învăţământ arondate | Suport alimentar constând în: | Ora de raportare a prezenței | Intervalul orar de distribuire |
1. | Grădiniţa cu Program Normal, Scânteia | masă caldă, în regim catering sau pachet alimentar, pentru elevii din învățământul preșcolar | Schimbul I, ora 8:10 | Schimbul I, ora 9:50 |
2. | Şcoala Primară, Ciocârleşti |
Schimbul II, ora 14:10 |
Schimbul II, ora 15:45 | |
3. | Şcoala Gimnazială Bodeşti | |||
4. | Grădiniţa cu Program Normal, Borosești | |||
5. | Şcoala Gimnazială, Boroseşti |
Art. 3. (1) Consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește modalitatea prin care se va face prezența elevilor/preșcolarilor pentru a li se comunica furnizorilor, zilnic, numărul de porții/pachete alimentare care li se vor distribui elevilor/preșcolarilor prezenți la cursuri.
(2) Unităţile de învăţământ răspund, în mod direct, de asigurarea condiţiilor de primire, recepţie şi distribuţie a suportului alimentar, prin nominalizarea persoanelor responsabile în acest sens, precum şi de confirmarea documentelor ce stau la baza plăţii produselor alimentare.
(3) Conducerea unității de învățământ desemnează un responsabil de program care poate fi din categoria personal didactic, didactic auxiliar sau nedidactic, cu excepția personalului de îngrijire și de întreținere. În unitățile de învățământ care funcționează cu structuri școlare arondate se desemnează câte un responsabil la nivelul fiecărei structuri.
Art. 4. (1) Atribuțiile unității administrativ-teritoriale în ceea ce privește implementarea PNMS sunt următoarele:
a) analizează propunerea ISJ/ISMB cu privire la unitățile de învățământ care îndeplinesc criteriile pentru a fi incluse în cadrul PNMS și își exprimă acordul cu privire la implementarea programului în unitățile de învățământ din cadrul unității administrativ-teritoriale;
b) asigură finanțarea programului pentru unitățile de învățământ din cadrul unității administrativ-teritoriale, în cuantumul stabilit prin legea bugetului de stat, și întreprind măsurile necesare pentru regularizarea cu bugetul de stat a sumelor rămase neutilizate la finele exercițiului bugetar;
c) organizează procedura de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a mesei calde sau, după caz, a pachetelor alimentare, potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare;
d) contribuie la creșterea eficienței și a calității programului prin suplimentarea, din veniturile proprii sau din alte surse de finanțare legal prevăzute, a sumelor alocate pentru finanțarea programului, în situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.171/2025;
e) contribuie la dezvoltarea bazei materiale a unităților de învățământ din cadrul unității administrativ-teritoriale, prin asigurarea și/sau modernizarea și dotarea spațiilor pentru prepararea, depozitarea sau servirea hranei;
f) contribuie la evaluarea modului de implementare a PNMS în unitățile de învățământ din cadrul unității administrativ-teritoriale și formulează propuneri de îmbunătățire a programului, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.171/2025.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, compartimentului financiar contabilitate, unităţii de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică din comuna Scânteia și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.