Art. 1. (1) Se aprobă proiectul „Modernizarea infrastructurii de agrement și sportive din satul Scânteia (zona Cârpa), comuna Scânteia, județul Iași, prin amenajarea parcului de joacă, a terenului de sport multifuncțional”, cu o valoare totală a proiectului de 820.559,81 lei, cu TVA, echivalent a 161.121,55 euro cu TVA, din care :
- Valoarea eligibilă a proiectului este de 380.854 lei fără TVA, echivalent a 74.783,00 euro fără TVA;
- Valoarea neeligibilă a proiectului este de 439.704 lei cu TVA, echivalent a 86.338,55 euro cu TVA;
(curs utilizat: 5,0928 lei/euro, curs BNR din 10 octombrie 2025).
ce urmează a fi depus spre finanțare nerambursabilă în cadrul Intervenției APC3 - Dezvoltarea comunităților locale, prin GAL „Colinele Iașilor”.
(2) Cheltuielile aferente proiectului se vor înscrie în bugetul local al comunei Scânteia, județul Iași, în cazul obținerii finanțării nerambursabile, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului pentru Intervenția „APC3 - Dezvoltarea comunităților locale”.
(3) Se aprobă în Anexa nr. 1 – Nota de fundamentare ataşată prezentei Hotărâri, depunerea cererii de finanțare și participarea comunei Scânteia, județul Iași în cadrul apelului lansat de GAL „Colinele Iașilor”, sesiunea nr. 808/000/2/6 AN 2026, precum și a documentațiilor aferente proiectului.
(4) Numărul locuitorilor deserviți de Proiect, utilizatorii direcți, precum și caracteristicile tehnice ale Proiectului, sunt cuprinse în Anexa nr. 1 – Nota de fundamentare, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă asumarea de către UAT Comuna Scânteia, județul Iași a tuturor cheltuielilor cu întreținerea/mentenanţa investiției, pentru o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți prin proiect.
Art. 3. UAT Comuna Scânteia, județul Iași, declară că proiectul este negenerator de venit, investiția fiind destinată exclusiv activităților de utilitate publică (activități cu caracter recreativ, educativ și social, contribuind la dezvoltarea comunitară, la promovarea unui stil de viață sănătos și la consolidarea coeziunii sociale).
Art. 4. Reprezentantul legal al comunei Scânteia, județul Iași este primarul acesteia, domnul Mihai DARABANĂ, în dubla sa calitate de primar și de ordonator principal de credite. Domnul Mihai DARABANĂ este reprezentantul legal al comunei Scânteia, județul Iași în relația cu Grupul de Acțiune Locală „Colinele Iașilor” și cu AFIR, pe toată durata implementării proiectului.
Art. 5. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către domnul Mihai DARABANĂ, primarul comunei Scânteia, județul Iași.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, Compartimentului Financiar-Contabilitate, Buget Și Salarizare, Compartimentului investiții și achiziții publice, și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.