Art. 1 Se aprobă demararea procedurii de cumpărare a unui teren situat în intravilanul satului Scânteia, comuna Scânteia, județul Iași, în suprafață de 2.186 mp, din care : 472 mp categoria de folosință curți construcții și 1.714 mp categoria de folosință, arabil înscris în Cartea Funciară nr. 62843 a comunei Scânteia, județul Iași, în vederea construirii unui nou sediu de primărie și amenajarea unei parcări moderne.
Art. 2 Se aprobă studiul de oportunitate în vederea cumpărării terenului, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se însușește și se aprobă raportul de evaluare a terenului, nr. GET 149/4.04.2023 în vederea stabilirii valorii de piață și a valorii juste a imobilului de natura terenurilor care aparține proprietății private a unor persoane fizice, întocmit de S.C. GETYKA FINANCIAR S.R.L., Evaluator autorizat proprietăți imobiliare, membru titular ANEVAR, în valoare de 168.119 lei echivalentul a 34.046 euro (15,6 euro/mp). Curs euro din data de 04.04.2023 este de 4,9380 lei/euro prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 Prețul de cumpărare se va stabili prin negociere între părți și nu va putea depăși valoarea rezultată din raportul de evaluare. Comisia de negociere va încheia un proces verbal privind rezultatele negocierii urmând a fi adus la cunoștința consiliului local în vederea aprobării.
Art. 5 Procesul verbal conținând prețul negociat va fi aprobat ulterior prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Scânteia în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.
Art. 6. Se desemnează reprezentanții consiliului local pentru a face parte din comisia de negociere, următorii consilieri locali:
Membri titulari:
1) Mihai IFTIME
2) Florin PANCU
Membri supleanți:
1) Mitică-Ovidiu LIPȘA
2) Laurențiu-Petru UNGUREANU
Art. 7. Se mandatează primarul comunei să emită dispozitia privind constituirea comisiei de negociere, care va avea în componență și funcționari din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și experți externi cooptați, după caz.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, membrilor comisiei de negociere, autorităților instituțiilor sau persoanelor interesate și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.