Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Scânteia, județul Iași a imobilului cu denumirea “Clădire dispensar uman Scânteia”, înregistrat la poziția nr. 40 din Anexa nr. 68 la Hotărârea Guvernului nr. 1.354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, cu modificările și completările ulterioare, în vederea scoaterii din funcțiune și desființării prin demolare.
Art. 2. Se aprobă și se însușește Expertiza tehnică pentru demolarea/ desființarea dispensarului uman din localitatea Scânteia, comuna Scânteia, județul Iași, întocmită de S.C. MAISON MERAKI S.R.L. Iași, județul Iași, în cadrul proiectului nr. 02/ianuarie 2024, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă scoaterea din funcțiune și desființarea prin demolare a clădirii dispensarului uman din localitatea Scânteia, comuna Scânteia, județul Iași, înscrisă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Scânteia, județul Iași, cu suprafața construită la sol de 229 mp, având numărul cadastral 61509-C1, înscrisă în Cartea Funciară a comunei Scânteia, județul Iași cu nr. 61509-C1.
Art. 4. Se aprobă finanțarea investiției din bugetul local al comunei Scânteia, județul Iași.
Art. 5. Primarul comunei Scânteia, județul Iași în calitate de ordonator principal de credite, împreună cu compartimentul financiar contabilitate, vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 6. Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Scânteia, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, autorităților instituțiilor sau persoanelor interesate, compartimentului financiar contabilitate, și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.