Art. 1. Se aprobă stabilirea locației de depozitare provizorie a deșeurilor provenite din activități de construcții și demolări, pe terenul extravilan în suprafață de 665 mp situat în T. 68, A. 981/20 învecinat cu terenul aferent platformei integrate de gunoi de grajd, teren aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar, ca rezervă neretrocedabilă, identificat în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă stabilirea locației de depozitare provizorie a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobile de lemn, textile, ambalaje de la produsele fitosanitare, vopseluri, uleiuri etc., colectate de la locuitorii comunei, pe terenul intravilan satul Scânteia, în suprafață de 9 mp, situat în curtea primăriei vechi, teren ce aparține domeniului public al comunei Scânteia, având număr cadastral 61524, identificat în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Deşeurile inerte, generate din activităţile de construire, renovare, moderizare sau demolare pot fi utilizate ca material de umplutură pentru lucrări de consolidare, reabilitare a drumurilor săteşti şi căilor de acces din comuna Scânteia, conform necesarului stabilit de primarul comunei Scânteia, judetul Iași.
Art. 4. Se mandatează Primarul comunei, în numele și pe seama UAT comuna Scânteia, județul Iași, să predea periodic, în baza contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a activității de eliminare prin depozitare a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la Depozitul de deșeuri nepericuloase Țuțora.
Art. 5. Este interzisă abandonarea, aruncarea necontrolată a deseurilor, depozitarea altor tipuri de deşeuri în afara celor enumerate, precum și utilizarea suprafețelor stabilite în alt mod decât cel prevăzut la art. 1 și art. 2.
Art. 6. Nerespectarea prevederilor prezentei hotarari constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment pentru persoanele fizice și juridice aflate la prima abatere conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată prin Legea 180/2002, iar ulterior cu amendă contravenţională potrivit prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deseurilor la care se adaugă, după caz, sancțiunea complementară în sarcina și pe cheltuiala contravenientului : ridicarea deşeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curăţarea terenului, precum şi eliminarea acestora conform legislaţiei în vigoare.
Art. 7. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către primar și /sau de către persoanele împuternicite din cadrul aparatului de specialitate ale primarului comunei Scânteia, judetul Iași și de către instituțiile abilitate potrivit legislației în vigoare.
Art. 8. Prezenta hotărâre se poate contesta în condițiile și termenele Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, autorităților, instituțiilor sau persoanelor interesate, va fi adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.