Art. 1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a terenului intravilan, categoria de folosință Curți construcții, din domeniu public situat în comuna Scânteia, satul Scânteia, str. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 521, județul Iași și aflat în proprietatea comunei Scânteia, județul Iași în suprafață de 2.190 mp, (din totalul de 3.903 mp în cazul în care nu se predă întreaga suprafață înscrisă în CF) identificat potrivit Cărții funciare nr. 61524 și nr. cad 61524 liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiţii „Construire sediu nou primărie în localitatea Scânteia, comuna Scânteia, județul Iași".
Art. 2. Se aprobă demolarea construcției C3 aflată pe amplasament, construcție care nu face obiectul predării, identificată potrivit cărții funciare nr. 61524, nr. cad. 61524-C3, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici și anterior încheierii protocolului de predare-primire al amplasamentului.
Art. 3. (1) Amplasamentul prevazut la art 1. se preda viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
(2) Nerespectarea acestei obligativitati, constatata la data incheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natura a atrage raspunderea beneficiarului Unitatea administrativ-teritorială comuna Scânteia județul Iași, CNI-SA asigurandu-si dreptul legal de actiune in justitie in vederea sanctionarii atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea de penalitati si acordarea de daune interese, cand prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, beneficiarul a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale “CNI”-SA.
Art. 4. Se aprobă asigurarea finanțării de către unitatea administrativ-teritorială comuna Scânteia județul Iași a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.);
Art. 5. Unitatea administrativ-teritorială comuna Scânteia județul Iași, se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului;
Art. 6. Se aprobă finanțarea din bugetul local a cheltuielilor pentru servicii și lucrări finanțate de UAT comuna Scânteia județul Iași, în valoare de 263.913,64 lei cu TVA.
Art. 7. Unitatea administrativ-teritorială comuna Scânteia județul Iași, se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15 ani;
Art. 8. Prezenta hotărâre se poate ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei Scânteia, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Scânteia, prefectului județului Iași, funcționarilor publici din cadrul compartimentelor financiar contabilitate și cadastru, Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și se depune la Monitorul Oficial al Comunei Scânteia, județul Iași, în format electronic, la pagina de internet www.comunascanteia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija inspectorului cu atribuții de monitorizare a procedurilor administrative.