Art. 1 - Se aprobă Regulamentul pentru decontarea cheltuielilor cu naveta pentru functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului comunei Schela, conform Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2 - Se aproba decontarea navetei pentru functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului comunei Schela;
Art. 3 - Decontările se vor realiza pe baza de documente justificative în conformitate cu legislația de specialitate, începând cu luna februarie 2024;
Art. 4 - Primarul comunei Schela, prin aparatul de specialitate din subordine, vor duce la îndeplinire prezenta hotărâre;
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Schela, Instituției Prefectului Județul Galați și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.comunaschela.ro.