Nr. 37 / 04.06.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Regulamentului de acces și recoltare a trufelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al Comunei Scorțeni și instituirea taxei speciale pentru emiterea acordului anual de recoltare

Inițiator proiect

Vlad-George ROTARIU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Bacău

Consiliul Local al comunei Scorțeni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 37 din 04.06.2026

privind aprobarea Regulamentului de acces și recoltare a trufelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al Comunei Scorțeni și instituirea taxei speciale pentru emiterea acordului anual de recoltare

Ținând cont de:

  • Referatul de aprobare al Primarului comunei Scorțeni;
  • Raportul compartimentului de specialitate;

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  • prevederile Ordinului Ministrului Mediului nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare și/sau achiziție și/sau comercializare a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică;
  • prevederile Legii nr. 331/2024 – Codul Silvic;
  • prevederile art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
  • prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei scorțeni

întrunit în ședință extraordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Se aprobă Regulamentul privind accesul și recoltarea trufelor pe terenurile aparținând domeniului public și privat al Comunei Scorțeni, prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art.2 Se instituie taxa specială pentru emiterea acordului anual de acces și recoltare a trufelor pe terenurile aparținând Comunei Scorțeni, după cum urmează:

a) 1.000 lei/an (una mie lei pe an calendaristic) pentru persoane fizice;

b) 2.000 lei/an (doua mii lei pe an calendaristic) pentru persoane juridice.

Art.3 Taxa prevăzută la art. 2 se achită integral și anticipat la bugetul local al Comunei Scorțeni.

Art.4 Acordul de acces și recoltare se emite numai după prezentarea dovezii de achitare integrală a taxei.

Art.5 Acordul este valabil exclusiv pentru anul calendaristic pentru care a fost emis și încetează de drept la data de 31 decembrie a anului respectiv.

Art.6 Acordul de acces și recoltare este valabil pentru terenurile aparținând domeniului public și privat al Comunei Scorțeni, având categoria de folosință pășune și pășune împădurită cu consistență mai mică de 0,4, identificate în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art.7 Dreptul de recoltare acordat în baza prezentei hotărâri este neexclusiv.

Art.8 (1) Comuna Scorțeni poate emite simultan unul sau mai multe acorduri de acces și recoltare pentru aceleași terenuri și pentru aceeași perioadă pentru persoane diferite.

(2) Acordul de acces și recoltare poate fi suspendat sau retras unilateral de către Comuna Scorțeni, prin dispoziția Primarului comunei Scorțeni, în cazul încălcării prevederilor prezentei hotărâri, ale regulamentului, ale legislației în vigoare ori atunci când interesul public local impune această măsură.

(3) Suspendarea sau retragerea acordului produce efecte de la data comunicării dispoziției către titular.

(4) Suspendarea sau retragerea acordului nu conferă titularului dreptul la restituirea taxei achitate.

Art.9 (1) Emiterea acordului de acces și recoltare nu constituie un drept al solicitantului.

(2) Primarul comunei Scorțeni poate refuza motivat emiterea acordului de acces și recoltare atunci când apreciază că:

a) numărul acordurilor deja emise este suficient pentru exploatarea resursei și protejarea terenurilor aparținând comunei;

b) emiterea unui nou acord poate conduce la afectarea interesului public local;

c) solicitantul a încălcat anterior prevederile regulamentului sau ale legislației aplicabile;

d) există reclamații, sesizări sau litigii privind activitatea desfășurată anterior de solicitant;

e) solicitantul nu are domiciliul, sediul social, punct de lucru sau interese economice pe raza administrativ-teritorială a comunei, iar emiterea acordului nu este apreciată ca oportună pentru interesul comunității locale;

f) există orice alte motive obiective privind administrarea, conservarea și protejarea domeniului public și privat al Comunei Scorțeni.

Art.10 Înainte de emiterea acordului, solicitantului îi vor fi prezentate limitele proprietăților aparținând Comunei Scorțeni pe care este permisă recoltarea.

Art.11 Prin semnarea cererii, acordului și regulamentului, solicitantul declară că:

a) a luat cunoștință de amplasamentul și limitele proprietăților Comunei Scorțeni;

b) a identificat terenurile pe care este permisă recoltarea;

c) își asumă obligația de a desfășura activitatea exclusiv în interiorul acestor limite.

Art.12 Titularii acordurilor au obligația obținerii tuturor autorizațiilor, avizelor și documentelor prevăzute de legislația în vigoare.

Art.13 Se aproba anexele nr. 1–4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.14 Primarul comunei Scorțeni va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.15 Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Județului Bacău și se aduce la cunoștință publică potrivit legii.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Daniel FRANȚ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SCORȚENI,

Alexandra-Anca BISTRICEANU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 37 / 04.06.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 37 / 04.06.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 04.06.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 17.06.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 17.06.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu