Consiliul local al comunei Secuisgiu
Având în vedere inițiativa Primarului Comunei SECUSIGIU, exprimată în referatul de aprobare nr. 9651/03.06.2026,
Analizând raportul nr. 9652/03.06.2026 al administratorului primariei_SECUSIGIU_,
Ținând seama de avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU,
Luând în considerare Hotărârea nr. 79/2019 a Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU privind constituirea/aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad nr. 730/02.06.2026, înregistrată la Primăria Comunei SECUSIGIU cu nr. 9616/02.06.2026, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei SECUSIGIU pentru a vota modificarea, prin act adițional, a Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
Având în vedere prevederile Legii nr. 92/2007, privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pe cele ale Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului,
Ținând seama de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 264/27.05.2026, privind acordarea unui mandat Primarului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în vederea aprobării Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, respectiv aprobarea modificării tarifelor de călătorie la transportul public local urban aplicabile în Municipiul Arad,
Luând în considerare și prevederile art. 17, alin. (1) litera m) și alin. (11) din Legea nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 9, alin. (2), lit. d) și art. 10, alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
Luând în considerare necesitatea modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, Anexei nr. 6.1 – Tarife de călătorie practicate în momentul încheierii Contractului și a Anexei nr. 18 – Estimare compensații pe perioada contractului la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
În baza Avizului Consiliului Concurenței nr. 5302/15.04.2026 și al A.N.R.S.C. nr. 3997/17.04.2026,
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și e), alin. (6) lit. a), alin. (7), lit. a), b), e) și n), art. 139 alin. (1), alin. (3), lit. g) și h) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. (1) În vederea accelerării măsurilor pentru atingerea obiectivului privind mobilitatea urbană durabilă, a valorificării investițiilor în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare de transport public local și al mijloacelor de transport, în scopul reducerii congestiei urbane și a emisiilor de poluare, precum și în interesul creșterii gradului de suportabilitate al populației privind tariful călătoriei, cu respectarea recomandărilor Comisiei Europene adresate statelor membre de prioritizare a transportului public și optimizare a acestuia, pentru a gestiona criza, prin măsuri urgente în contextul riscurilor de penurie de energie și al scumpirilor din 2026, se aprobă modificarea tarifelor de călătorie la transportul public local aplicabile în Municipiul Arad, după cum urmează:
- Bilet 1 călătorie urban Arad - 1,0 leu/24 de ore;
- Abonament lunar urban Arad - 20,00 lei;
- Abonament săptămânal urban Arad - 5,00 lei;
- Abonament 2 săptămâni urban Arad - 10,00 lei;
- Abonament nenominalizat urban Arad - 40 lei;
- Abonament lunar subvenționat cu 50% urban Arad - 10,00 lei;
- Abonament săptămânal subvenționat cu 50% urban Arad - 2,50 lei;
- Bilet 1 călătorie adulți trenuleț de agrement - 1,00 leu;
- Bilet 1 călătorie copii trenuleț de agrement -1,00 leu.
Portofel electronic urban:
- - Bilet 1 călătorie urban Arad 1,00 leu;
- - Bilet 2 călătorii urban Arad 2,00 lei;
- - Bilet 4 călătorii urban Arad 4,00 lei;
- - Bilet 6 călătorii urban Arad 5,00 lei;
- - Bilet 8 călătorii urban Arad 7,00 lei;
- - Bilet 10 călătorii urban Arad 9,00 lei.
Tarife ce includ TVA.
(2) Anexa nr. 6.1 – Tarife de călătorie aplicabile la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, se aprobă în forma actualizată, cu includerea noilor tarife și va avea forma prezentată în anexa 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Măsura reducerii tarifare se aplică pentru perioadă determinată, din 1 august 2026 până la finalul anului 2031.
(4) Cu 90 de zile înainte de sfârșitul perioadei stabilite conform alin. (3), operatorul de transport Compania de Transport Public Arad S.A. va furniza un raport statistic privind performanța serviciului de transport public local raportat la numărul de călătorii înregistrate în perioada de referință, în funcție de rezultatele căruia se vor fundamenta hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad privind politica de tarifare locală necesară în domeniul transportului public local în Municipiul Arad.
Art. 2. (1) Se aprobă modificarea Punctului 8.1 al Capitolului 8 – Valoarea contractului și garanția de bună execuție, astfel:
”8.1. Valoarea contractului este de 441.821.674 lei”.
(2) Se aprobă modificarea Punctului 8.2 al Capitolului 8 – Valoarea contractului și garanția de bună execuție, astfel:
”8.2. În termen de 60 de zile de la Data Intrării în Vigoare a prezentului Contract, Operatorul este obligat să constituie, cu titlu de garanție de bună execuție, în contul Entității Contractante, o sumă de [441.821] lei, reprezentând [0,1%] din Valoarea Contractului, sau prin emiterea unui Bilet la Ordin fără scadență”.
Art. 3. Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/2025, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile art. 1, conform anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se modifică Anexa 18 – ”Estimare compensații pe perioada contractului” cu influențele rezultate ca urmare a modificării tarifelor și va avea forma prezentată în anexa 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. (1) Se mandatează dl. GRAD GHEORGHE,Primarul Comunei SECUSIGIU, în calitate de reprezentant al Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Comunei SECUSIGIU, aprobarea Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025.
(2) În absența persoanei împuternicite la alin. (1), Comuna SECUSIGIU, respectiv Consiliul Local al Comunei SECUSIGIU vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului, pentru a vota în favoarea adoptării Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025.
Art. 6. Se mandatează Directorul executiv al Asociației, dl. Ing. Ovidiu Ilie, să semneze Actul adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituția Prefectului-Județul Arad;
- A.D.I. Transport Public Arad.