Consiliul local al comunei Secuisgiu, întrunit în ședință ordinară
Având în vedere:
- inițiativa Primarului Comunei Secusigiu, exprimată în referatul de aprobare nr. _10794_/_01.07.2026_,
- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei SECUSIGIU,
- Hotărârea nr. __79___/__2019___ a Consiliului Local al Comunei Secusigiu privind constituirea/aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad,
- solicitarea nr. 947/19.06.2026 primită din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, înregistrată la Primăria Comunei Secusigiu cu nr. 10371/19.06.2026, privind acordarea unui mandat special, acordat expres, reprezentantului Comunei SECUSIGIU în Adunarea Generală a Asociației, în vederea aprobării rectificării cotizației pe anual 2026 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,
- prevederile art. 12 lit. ”b”, art. 17 alin. (2) lit. ”k” și art. 22 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Anexa – calcul cotizații UAT-uri 2026 la Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 9/08.04.2026, prin care a fost stabilit nivelul cotizației aferente anului 2026 la suma de 915.444 lei, repartizată pe asociații Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad potrivit formulei prevăzute la art. 12, lit. ”b”, teza a II-a din Statutul Asociației, rezultând astfel coeficientul de 2,450 lei/locuitor,
- Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 16/29.05.2026, prin care a fost aprobat Actul adițional nr. 19/2026 la Statut, respectiv aderarea Comunelor Buteni, Dorobanți și Iratoșu la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,
- prevederile art. 1 alin. (6), art. 16, alin. (7), art. 17, alin. (l) litera g) și alin. (11) din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, precum și pe cele ale prevederilor art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) lit. c), art. 10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 92, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d) și (e), alin. (7) lit. (n), art. 132, art. 139 alin. (1), alin. (3), lit. (h), art. 196 alin. (1) lit. (a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂȘTE
Art. l. Se aprobă rectificarea cotizației anuale către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu suma de 8.957 lei, reprezentând cotizația anuală ce le revine noilor membrii asociați, UAT-urile Comuna Buteni, Comuna Dorobanți și Comuna Iratoșu, pentru trimestrele III și IV ale anului 2026, respectiv cotizației în cuantum de 3.940 lei aferentă Comunei Buteni, cotizației în cuantum de 1.896 lei aferentă Comunei Dorobanți și cotizației în cuantum de 3.121 lei aferentă Comunei Iratoșu.
Art.2. (1) Se mandatează dl. GRAD GHEORGHE,Primarul Comunei SECUSIGIU, în calitate de reprezentant al Comunei SECUSIGIU și membru al Adunării Generale a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze în Adunarea Generală, în numele și pe seama Comunei SECUSIGIU, rectificarea cotizației anuale către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu suma de 8.957 lei, reprezentând cotizația anuală ce le revine noilor membrii asociați, UAT-urile Comuna Buteni, Comuna Dorobanți și Comuna Iratoșu, pentru trimestrele III și IV ale anului 2026.
(2) În absența persoanei împuternicite la art. 2, alin. (1), Comuna SECUSIGIU, respectiv Consiliul Local al Comunei SECUSIGIU vor fi reprezentate în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad de persoana delegată pentru exercitarea atribuțiilor primarului, pentru a vota rectificarea cotizației anuale către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad cu suma de 8.957 lei, reprezentând cotizația anuală ce le revine noilor membrii asociați, UAT-urile Comuna Buteni, Comuna Dorobanți și Comuna Iratoșu, pentru trimestrele III și IV ale anului 2026.
Art.3. Plata cotizației ce le revine noilor membrii asociați, UAT-urile Comuna Buteni, Comuna Dorobanți și Comuna Iratoșu, se va efectua astfel: în 2 rate trimestriale, până în data de 15 a ultimei luni a trimestrelor III și IV.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului-Judeţul Arad, Compartimentului/Direcției financiar-contabil și Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.